Jurnalul.ro Ştiri Locale Nicușor Dan anunță că lucrările la Banca de alimente din Capitală sunt aproape de finalizare

Nicușor Dan anunță că lucrările la Banca de alimente din Capitală sunt aproape de finalizare

de Redacția Jurnalul    |   

Lucrările la Banca de alimente din Capitală sunt finalizate în proporție de 80%, a anunțat sprimarul general Nicușor Dan. Complexul din zona Lira-Sebastian va contribui la oprirea risipei alimentare și va include și o cantină socială.

„Lucrările la Banca de Alimente au ajuns la 80%. La final, vom avea în București cea mai mare Bancă de Alimente realizată de o autoritate publică din România”, a scris sâmbătă pe Facebook Nicușor Dan.

Conform acestuia, complexul construit de Direcția Generală de Asistență Socială, situat în zona Lira-Sebastian, va avea mai multe funcțiuni: bancă de alimente, cantină socială, centru de formare profesională pentru persoane vulnerabile, centru de informare și consiliere pentru femei și centre de zi pentru copii și adulți cu dizabilități.

Două dintre cele patru clădiri ale compexului sunt finalizate, iar celelalte sunt în curs de finalizare.

„Aici vor fi colectate, depozitate și distribuite către persoanele defavorizate alimentele donate de producători din industria alimentară și retaileri, alimente care nu mai pot fi vândute, dar sunt potrivite pentru consum. Prin această investiție, oprim risipa alimentară și intrăm în rândul orașelor europene unde acest concept funcționează cu succes de mulți ani”, arată primarul genarl.

El spune că noul complex va fi un etalon de eficiență energetică, întrucât s-a optat pentru un sistem inteligent pentru iluminat și încălzire.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Subiecte în articol: nicusor dan banca alimente capitala
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri