Jurnalul.ro Ştiri Observator Nicușor Dan se opune contruirii unor blocuri de 35 de etaje pe Șoseaua Progresului din sectorul 5

Nicușor Dan se opune contruirii unor blocuri de 35 de etaje pe Șoseaua Progresului din sectorul 5

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, cere consilierilor din Sectorul 5 să nu aprobe PUD-ul care ar permite construirea unor blocuri turn de 35 de etaje pe Șoseaua Progresului.

„Am venit aici pentru că este nelegal. Azi, la ora 12.00, am trimis o adresă către Primăria Sectorului 5, în care am solicitat primarului să scoată proiectul de pe ordinea de zi, consilierilor să nu îl voteze și, dacă îl votează, secretarul general să nu îl contrasemneze pentru legalitate. Le-am spus mai multe motive de nelegalitate a acestui proiect, cel mai important fiind că am retras avizul de circulație. Orice PUD, orice documentație de urbanism și uneori autorizație de construire trebuie să aibă un aviz de circulație. Instituția noastră, Primăria Municpiului, a dat un aviz de circulație în august 2023, pentru acest proiect, pe care eu l-am retras azi. Proiectul nu mai are aviz de circulație, nu mai poate fi votat mâine.
Avizul este semnat de Directorul Direcției Transporturi și sistematizarea circulației din Primărie, iar eu ca superior ierarhic l-am retras”, spune Nicușor Dan, care a participat la ședința Comisiei de urbanism a Primăriei Sectorului 5.

El afirmă că sunt și alte motive de nelegalitate.

„Pentru locuințe, noi avem o Hotărâre de Guvern care spune că oriunde construim preponderent locuințe, procentul de ocupare a terenului trebuie să fie maximum 40% și aici avem 60%. Mai avem un articol din Legea urbanismului care spune că pentru orice proiect cu densitate mai mare de 4 nu poate fi aprobat de către Consiliul General, prin PUG nici decum prin PUD. Și mai avem un motiv de legalitate care vizează faptul că planul urbanistic zonal pe care ei trebuie să îi respecte prevede mai mult spațiu verde pe sol natural decât spațiul verde din PUD. În plus, Planul Urbanistic zonal din 2019, pe care se bazează PUD-ul, este vădit ilegal, a fost contestat de niște vecini, la Tribunalul București, s-a dus la Tribunalul Prahova și tribunalul a spus că decizia de mediu pe care se bazează este nelegală. În plus, nici pe această decizie de mediu nu o respectă pentru că prevede mult mai mult spațiu verde. Exista obligația ca fiecărui locuitor care urmează să locuiască acolo să i se aloce 20 de mp spațiu verde, condiție care nu a fost îndeplinită”, adaudă primarul general al Capitalei.

Nicușor Dan apreciază că ar fi o investiție „de câteva milioane de euro”.

„Nu poți, nu se poate, în momentul de față sunt construcții în desfășurare, cel puțin 10 sau 15, care reprezintă fiecare dintre ele investiții de zeci de milioane de euro, care se bazează pe acte șubrede, pe care Inspectoratul și Prefectul refuză să le atace. Ce se va întâmpla când o instanță va anula aceste acte? Pentru că ele sunt vădit ilegale. Eu dacă aș fi bancher sau fond de investiții, m-aș uita cu mare atenție la investițiile imobiliare pe care le finanțez în București, tocmai din cauza acestei instabilități. Dezvoltatorii imobiliari vor sa construiască blocuri turn de 35 de etaje pe Șoseaua Progresului din sectorul 5. Solicit consilierilor locali ai sectorului 5 să nu voteze PUD-ul care se dezbate astăzi în comisia de urbanism și mâine în ședința Consiliului Local”, încheie Dan.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: nicusor dan blocuri progresului
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri