Primarul General, Nicușor Dan, a emis dispoziția prin care se aprobă programul calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare pentru Referendumul local care va avea loc pe data de 24.11.2024, odată cu primul tur al alegerilor prezidențiale.
Bucureștenii sunt invitați să răspundă cu „DA” sau „NU” la următoarele trei întrebări:
1. Sunteți de acord ca repartizarea între Primăria Municipiului București și Primăriile de Sector a impozitelor pe venit și a taxelor și impozitelor locale colectate de la bucureșteni să fie aprobată de către Consiliul General al Municipiului București?
2. Sunteți de acord ca Primarul General al Municipiului București să emită Autorizațiile de Construire pe întreg teritoriul administrativ al orașului?
3. Sunteți de acord ca Primăria Municipiului București să finanțeze și să implementeze un program de educație pentru sănătate și prevenire a consumului de droguri în toate școlile din București?
Astfel, potrivit programului, până cel mai târziu la data de 12 noiembrie 2024 vor fi stabilite condițiile de tipărire a buletinelor de vot care vor fi utilizate în secțiile de votare din municipiul București, pentru referendumul local, de Autoritatea Electorală Permanentă, va fi prezentată macheta buletinelor de vot pentru referendumul local. Buletinele de vot vor fi tipărite până cel mai târziu la data de 19 noiembrie 2024, iar până pe 21 noiembrie 2024 vor și întocmite și tipărite listele electorale permanente pentru referendumul local, în două exemplare.
În preziua datei alegerilor – 23 noiembrie 2024, ora 7:00 – se va încheia campania pentru referendumul local, care a început la data aducerii la cunoștința publică a datei referendumului local.
Referendumul se va desfășura pe 24 noiembrie, între orele 07.00-21.00.
(sursa: Mediafax)