Începând cu ora 14.00, participanții vor putea vizita etajul I al Muzeului, unde se află saloanele regale ale Palatului Cotroceni: Holul de Onoare, Sufrageria Germană, Salonul de Vânătoare, Salonul Florilor, Biblioteca Regelui Ferdinand, Salonul Cerchez și Sufrageria Regală Cotroceni. În Salonul Cerchez va putea fi vizitată și micro-expoziția documentară temporară „Centenarul Constituției României Mari (1923 – 2023)”, care marchează 100 de existență a unui document crucial pentru România, ce a reprezentat o expresie a voinței politice a tuturor românilor, un act reformator care a pus bazele democrației țării noastre.
Tot în cadrul evenimentului Noaptea Muzeelor va fi vernisată o expoziție inedită de desen și holografie VR, realizată de artista Ioana Pioaru – „Orașul, o dispariție”, ale cărei lucrări vor fi expuse pe holul Salonului Cerchez. Este o viziune despre identitate urbană, o meditație asupra devenirii contemporane a orașului București, marcat de timp și de intervenția oamenilor.
Vor mai fi deschise pentru public și Spațiile Medievale ale muzeului, care găzduiesc Salonul Artelor Decorative 2023, o expoziție anuală organizată de Muzeul Național Cotroceni, curatoriată de Cosmin Năsui și Georgiana Cozma, care oferă în cadrul acestei ediții (a XXI-a), pe lângă secțiunile deja consacrate, un focus expozițional special – Artele decorative din Republica Moldova, realizat în parteneriat cu Muzeul Național de Artă al Moldovei din Chișinău și, în premieră, o capsulă expozițională Focus Muzeul Național Cotroceni, cu lucrări de artă ce aparțin colecțiilor din patrimoniul Muzeului Național Cotroceni, dar pe care publicul nu le poate admira în expoziția permanentă.
Accesul se face gratuit, fără programare prealabilă, în intervalul 14.00 – 20.00 (ora de intrare a ultimului vizitator), doar în baza prezentării unui act de identitate în original (C.I. sau pașaport).