Jurnalul.ro Ştiri Educatie Descoperire istorică uimitoare. Noi dovezi ale declinului Imperiului roman

Descoperire istorică uimitoare. Noi dovezi ale declinului Imperiului roman

Noi dovezi arheologice arată că declinul Impreiului roman s-a petrecut diferit decât se credea până acum.

O echipă de arheologi de la Univresitatea din Cambridge a realizat o cercetare pe o perioadă de 13 ani într-o așezare romană numită Interamna Lirenas, potrivit Newsweek.

Arheologii au găsit urmele unui teatru acoperit, ale unei pieţe şi ale unui port fluvial, în situl unui oraş roman din centrul Italiei. Aceste descoperiri contestă ipotezele privind declinul imperiului roman, potriviti DPA, citat de AGERPRES.

Cercetarea sugerează că Interamna Lirenas era un oraş înfloritor, al cărui declin a început cu circa 300 de ani mai târziu decât s-a crezut iniţial.

Citiți și Descoperire uimitoare. A fost găsit cel mai vechi vin conservat în stare lichidă

Analiza obiectelor din ceramică găsite în situl arheologic, care este înconjurat în prezent de culturi agricole, indică faptul că acest oraş din sudul Lazio a început să regreseze abia în ultima parte a secolului al III-lea d. Hr. În perioada de apogeu, aşezarea oferea adăpost pentru circa 2.000 de persoane.

”Am început cu un sit atât de lipsit de perspectivă, încât nimeni nu a încercat să-l excaveze… ceea ce se întâmplă foarte rar în Italia”, a explicat  Alessandro Launaro, autorul studiului şi coordonatorul proiectului Interamna Lirenas la Cambridge.

Nu se vedea nicio construcţie la suprafaţă, doar fragmente de ceramică spartă. Cercetătorii au găsit însă un oraş prosper, care s-a adaptat la toate provocările pe care le-a avut de înfruntat timp de 900 de ani. Descoperirile contestă declinul imperiului roman, așa cum se credea până acum. 

”Credem că multe alte oraşe medii romane din Italia au fost la fel de reziliente. Abia recent arheologii au început să aplice tehnicile şi abordările corecte care le-au permis să vadă acest lucru. Întrucât nu au găsit ceramică importată, arheologii au dedus că Interamna Lirenas era un loc izolat şi în declin. Acum ştim că nu aşa stăteau lucrurile,” a precizat Launaro. 

Echipa de cercetători a realizat săpături, precum şi o cercetare cu ajutorul unui radar magnetic care penetrează solul (GPR). Studiul a fost realizat pe o suprafaţă de circa 60 de hectare. Cercetarea a fost desfăşurată în apropierea râului Liri.

Ctiți și Descoperire uimitoare în știință. A fost găsită sursa vieții pe Terra. Cine este strămoșul comun al organismelor vii

A fost găsit astfel un depozit de mari dimensiuni (40 metri/ 12 metri), a unui templu şi a unui complex destinat îmbăierii. Cercetătorii cred că aceste structuri au deservit un port fluvial din partea a doua a secolului I î. Hr. şi secolul al IV-lea d.Hr., ceea ce ar contesta declinul imperiului roman din cărțile de istorie. 

Arheologii au mai descoperit rămăşiţele unui teatru acoperit, situat în partea nord-vestică a oraşului şi care se înălţa deasupra unei terase deschise. Teatrul avea diverse marmure importate din centrul şi estul bazinului mediteraneean. Dimensiunile acestuia erau de 45 de metri lăţime şi 25 de metri lungime, și o capacitate de 1.500 de locuri pe scaune.

Teatrele acoperite erau destul de rare în Italia pe vremea Imperiului Roman, notează useit.ro.

Subiecte în articol: istorie declin imperiul roman
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri