Flăcările de pe acoperişul Catedralei Notre-Dame au izbucnit în inima Parisului. Maiestuoasa faţadă a bisericii din Ile de la Cité a apărut în numeroase filme plasate în Oraşul Lumină, dar catedrala este cunoscută în toată lumea mai ales prin capodopera lui Victor Hugo, Notre-Dame de Paris, roman adaptat de mai multe ori pentru cinema, devenit şi un film de animaţie al Studiourilor Disney şi un musical de Riccardo Cocciante.
Cu acţiunea plasată în 1482, cartea lui Hugo prezintă un pasaj care aminteşte acum, în mod dramatic, incendiul de luni: “Toţi ochii erau îndreptaţi către culmea catedralei, şi era extraordinar ceea ce vedeau: în partea cea mai înaltă a galeriei, desupra rozasei centrale, era o flacără mare ce se înălţa între turnurile clopotelor cu un vârtej de scântei, o flacără mare care se răzvrătea furioasă”.
Şi tocmai pentru a salva monumentul foarte degradat, Victor Hugo a publicat în 1831 această operă cu acţiunea în Parisul medieval, în timpul Regelui Ludovic al XI-lea. În capitolul intitulat Notre-Dame, el scria: “Fără îndoială este şi astăzi un edificiu maiestuos şi sublim”, adâugând: “atât de frumos încât a fost păstrat odată cu trecerea anilor, dar este greu să nu suspini, să nu fii indignat de degradările, mutilările pe care timpul şi oamenii le-au adus venerabilului monument, fără respect pentru Carol cel Mare care a pus prima piatră, şi pentru Philippe Auguste care a aşezat-o pe ultima”. Un act de dragoste pentru monumentul-simbol care aduce în memorie unul dintre personajele emblematice ale acestui roman, în care catedrala este protagonista poveştii.
Quasimodo este descris ca o fiinţă diformă, cu un singur ochi, oloagă, surdă din cauza îndelungii vecinătăţi a clopotelor. Cel mai adesea este cunoscut drept “cocoşatul de la Notre-Dame”. El a înţeles, bătând clopotele catedralei, că edificiul în care trăieşte ascuns de ochii celorlalţi este simbolul, inima şi sufletul oraşului.
Succesul romanului a provocat o adevărată mişcare de idei în Franţa în favoarea restaurării catedralei. A doua zi după incendiul care a distrus o parte a catedralei, romanul lui Victor Hugo se află în fruntea vânzărilor de carte pe platforma Amazon. Notre-Dame de Paris a fost primul mare succes al scriitorului francez, care avea atunci 29 de ani. A fost primit imediat cu mari laude, spulberând cenzura timpului şi sfârşind prin a convinge autorităţile să restaureze catedrala.
Proiectul restaurării a fost aprobat abia în 1845, sub conducerea arhitectului Viollet-le-Duc, care a realizat şi faimoasele garguie, rod al fantezie sale.
Romanul lui Victor Hugo a inspirat 8 filme, începând cu Esmeralda, un scurt film mut francez, în 1905, regizat de cuplul Victorin-Hippolyte Jasset şi Alice Guy-Blaché. Dura 10 minute şi era interpretat de Denise Becker (Esmeralda) şi Henry Vorins (Quasimodo).
Au trecut 12 ani şi povestea Esmeraldei şi a lui Quasimodo a traversat oceanul şi a revenit pe marile ecrane cu un alt film mut, The Darling of Paris, sau The Hunchback of Notre Dame, regizat în 1917 de canadianul J. Gordon Edward, care l-a filmat în New Jersey la Fox Film Corporation. Considerată pierdută, pelicula o avea protagonistă pe Theda Bara, prima “femeie fatală” a cinema-ului made in USA.
Cocoşatul de la Notre-Dame (The Hunchback of Notre Dame) a rămas mut şi în versiunea din 1923, realizată de Wallace Worsley, cu Lon Chaney în rolul lui Quasimodo. A fost o alegere a actorului care a dat tonul acestei versiuni, dat fiind că Chaney îşi obţinuse succesul cu interpretările sale din filmele de groază ale cinemaului mut american. Pentru abilitatea lui exceptională de a truca, care s-a văzut din plin şi în rolul lui Quasimodo, era numit “omul cu 1.000 de feţe”, fiind el însuşi un artist în arta machiajului.
Odată cu apariţia sonorului, povestea franceză spusă de Victor Hugo a fost încredinţată în 1939, de către Rko Radio Pictures regizorului german, naturalizat american, William Dieterle. Titlul a fost Quasimodo - Cocoşatul de la Notre-Dame, iar Quasimodo a fost interpetat de britanicul Charles Laughton, în timp ce Esmeralda era actriţa irlandeză Maureen O'Hara.
Italia s-a implicat şi ea: în 1956 a fost realizată prima versiune cinematografică color a romanului. Regizor era Jean Delannoy, iar titlul original a fost Notre-Dame de Paris. Era o coproducţie italo-franceză, rolurile principale fiind interpretate de Anthony Quinn şi Gina Lollobrigida. În sălile italiene pelicula a fost lansată cu titlul Cocoşatul din Catedrală.
Cu acest subiect şi-au încercat forţele şi Studiourile Disney, în 1996, titlul fiind tot Cocoşatul de la Notre Dame (The Hunchback of Notre Dame), dar substanţa este în cea mai mare parte o continuare a precedentelor filme Disney: pelicula explorează teme mature, ca infanticidul, dezmăţul, damnarea, genocidul şi păcatul, totul fiind semnat de Gary Trousdale şi Kirk Wise. Coloana sonoră a fost compusă de Alan Menken, care a colaborat pentru cântece cu textierul Stephen Schwartz.
De la Pisicile aristocrate la 'Midnight in Paris'
Notre Dame a apărut pe fundalul multor filme, nu numai franţuzeşti. Printrre altele, Catedrala este protagonista unui flash din Il meraviglioso mondo di Amélie, interpreta principală fiind Audrey Tautou, care, pe un ton dulce-amar, povesteşte absurda dispariţie a mamei, care se afla în faţa intrării în catedrală când a fost lovită de un sinucigaş care s-a aruncat din turn (în istoria catedralei Notre-Dame există două sinucideri, cea a unui tânăr intelectual exilat la Paris, în 1931, şi a scriitorului Dominique Venner în 2013).
Înainte au traversat Ile de la Cité şi cheiurile Senei şi Audrey Hepburn şi Cary Grant în Şarada (1963). Aceelaşi loc îl regăsim şi în Midnight in Paris (2011) de Woody Allen. Dar şi în filmele de animaţie Pisicile aristocrate şi Ratatouille.
Un spectacol cu un succes imens, inspirat din romanul lui Victor Hugo, este încă şi astăzi Notre Dame de Paris cu muzica semnată de Riccardo Cocciante, pe textele lui Luc Plamondon, în regia lui Gilles Maheu.
“O imagine în mişcare – a afirmat Cocciante – care trăieşte în timp şi devine de fiecare dată altceva, graţie forţei unei scriituri ce te poartă în inima Istoriei”.
De fiecare data, un succes imens, cu aplauze nesfârşite.
De la debutul în 1998 la Paris, Notre Dame de Paris a fost tradus în 9 limbi şi pus în scenă în 23 de ţări, cu peste 4.300 de replici şi peste, un 13 milioane de spectatori. În 2002, a apărut producţia italiană, produsă de David Zard în adaptarea lui Pasquale Panella. În 16 ani., a fost prezentată în 47 de oraşe, cu alte 1.200 de replici şi 4 miioane de spectatori. Din septembrie, va avea un turneu la Pesaro, Verona, Milano şi Roma.
Povestea Esmeraldei şi a lui Quasimodo a avut şi o versiune televizată, Cocoşatul de la Notre-Dame, realizată în 1982 de Michael Tuchner. Printre interpreţi se numără Anthony Hopkins, Derek Jacobi, Lesley-Anne Down, David Suchet şi John Gielgud.
În 1997, a venit rândul unui al doilea film de televiziune, The Hunchback, regizat de Peter Medak, o coproducţie SUA, Ungaria, Canada, Republica Cehă, filmat în limba engleză, cu Mandy Patinkin în rolul diformului Quasimodo şi Salma Hayek în cel al frumoasei Esmeralda. De semnalat şi Richard Harris în rolul lui Claude Frollo.