Jurnalul.ro Sport Novak Djokovic şi Simone Biles, cei mai buni sportivi ai anului 2023 în opinia L'Equipe

Novak Djokovic şi Simone Biles, cei mai buni sportivi ai anului 2023 în opinia L'Equipe

de Redacția Jurnalul    |   

Tenismanul sârb Novak Djokovic şi gimnasta americană Simone Biles au fost aleşi sportivii anului 2023 de ziarul francez L'Equipe.

Această distincţie, care se acordă începând din 1975, a mai fost obţinută o dată de Novak Djokovic, în urmă cu doi ani. Unul dintre marii săi rivali în circuitul ATP, spaniolul Rafael Nadal, a fost recompensat de patru ori, în 2010, 2013, 2017 şi 2019, notează EFE.

Simone Biles a fost aleasă şi ea de patru ori cea mai bună sportivă a anului, în 2016, 2018, 2019 şi 2023.

"Vreau să fiu din ce în ce mai bun", a declarat sârbul pentru L'Equipe, la finalul unui an în care a cucerit şapte titluri, dintre care trei de Mare Şlem şi Turneul Campionilor.

În 2023, Djokovic a obţinut în ancheta L'Equipe mult mai multe voturi decât următorii clasaţi, înotătorul francez Leon Marchand şi pilotul olandez Max Verstappen. Laureatul de anul trecut a fost fotbalistul argentinian Lionel Messi.

"Sunt bucuroasă că am servit drept exemplu, că am oferit dovada că sportul nostru se poate înălţa. Am impresia că am schimbat lucrurile", a spus Simone Biles, care a avut mai multe voturi decât două compatrioate, schioarea Mikaela Shiffrin şi înotatoarea Katie Ledecky.

Câştigătoarea de anul trecut a fost jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek.

Subiecte în articol: novak djokovic Simone Biles l equipe
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri