Potrivit revistei “Daily Science”, oamenii cu ochii albaştri au un singur strămoş comun. Cercetătorii de la Universitatea din Copenhaga spun că au descoperit o mutaţie genetică responsabilă pentru ochii albaştri, care a avut loc între 6 mii şi 10 mii de ani în urmă.
Profesorul Hans Eiberg de la Departamentul de Medicină Celulară şi Moleculară a declarat pentru publicaţia amintită mai sus că: „La origine, toţi avem ochii căprui, dar o mutaţie genetică care afectează gena numită OCA2 din cromozomii noştri, rezultând în creaţia unui «schimb» care, pur şi simplu, «stopează» abilitatea de creare a ochilor căprui.”
Gena de care vorbeşte profesorul este responsabilă de crearea unei proteine, care, la rândul ei, este răspunzătoare de producţia melaniei, cea care dă culoarea părului nostru, a pielii şi a ochilor. Oamenii cu ochi albaştri au un nivel redus de melatonină în ochii lor şi, din cauza asta, cercetătorii sunt de părere că au în comun acelaşi ascendent. „Ei au moştenit acelaşi schimb în exact acelaşi punct din ADN-ul lor”, a adăugat profesorul, citat de Indy100.com.