Sunt ultimele zile în care mai poate fi vizitată expoziția „Regele Carol I - Ctitorul României Moderne”, la Muzeul Peleș. Intrarea este gratuită, iar vizitatorii au ocazia să admire, până pe 27 octombrie, obiecte personale din apartamentul fostului suveran, care nu au mai fost expuse niciodată până acum.
Un portret al regelui, ascuns ani în şir și restaurat după 90 de ani, pentru a-i fi redată frumusețea de odinioară, tronează chiar în prima sală a expoziției. Tabloul a decorat biblioteca mare a suveranului din vechiul Palatul Regal din București. A fost salvat în 1926 din incendiul care a distrus clădirea, dar în perioada regimului comunist autoritățile au dat ordin să fie casat. În ciuda ordinului, portretul a fost păstrat în secret în depozitele de patrimoniu ale Muzeului Peleș, până în 2016, când a fost restaurat. Tabloul datează din 1895 și a fost realizat de pictorul francez Jean-Jules-Antoine Lecomte du Nouÿ, care l-a înfățișat pe Carol I cu toate atributele reprezentative ale domniei: coroana de oțel, drapelele otomane capturate în timpul Războiului de Independentă și silueta podului de la Cernavodă.
Ceasul şi sfeşnicul din ultimele clipe
A fost reprodus şi spațiul de lucru al regelui Carol I, pe care acesta îl avea amenajat în sufrageria privată a apartamentului regal de la Peleș, pe birou fiind expuse telefonul, mașina de scris și obiecte personale. Un colecționar privat a oferit, spre a fi expuse, ceasul și sfeșnicul aflate pe noptiera regelui când s-a stins din viaţă, în 1914. Aceste obiecte sunt expuse în sala care prezintă momentul sfârșitului primului rege al României, în plin război.
Prestigioasele ordine primite de suveran sunt expuse în vitrina centrală, alături de copia coroanei din oțel. Mai poate fi admirat echipamentul militar al regelui: tunica de general de infanterie, epoleții, spade și săbii de paradă, unele piese aflându-se în patrimoniul Muzeului Național Militar.
Testamentul şi trusa de corespondenţă
Numeroase acte oficiale, diplome, scrisori de felicitare și omagiale sunt expuse, în premieră, prin generozitatea Arhivelor Naționale ale României. Printre acestea se numără testamentul regelui, codicilul la testament, actul de constatare a decesului sau procesul-verbal de sigilare a mormântului de la Catedrala Episcopală din Curtea de Argeș. Este expusă şi spectaculoasa trusă de voiaj pentru corespondență a fostului suveran, realizată într-un atelier britanic, sau actul original de căsătorie cu tânăra prințesă Elisabeta de Wied, purtând semnăturile mirilor. Mai pot fi admirate portretul lui Carol I copil, la vârsta de 8 ani, și portretele părinților săi, principele Karl Anton de Hohenzollern-Sigmaringen și principesa Josefina de Baden.
Primul suveran al României, Carol I, a fost încoronat în 1866. În cei 48 de ani de domnie, a obținut independența țării, a redresat economia, a înfiinţat o serie de instituții specifice statului modern și a pus bazele unei dinastii.