Jurnalul.ro Ştiri Externe Olanda nu investeste suficient in aparare, afrma NATO!

Olanda nu investeste suficient in aparare, afrma NATO!

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a criticat Olanda pentru cheltuielile insuficiente în materie de apărare.

 

'Aşteptăm mai mult', a spus Stoltenberg în parlamentul de la Haga, subliniind că este nevoie de mai multe investiţii în apărare în contextul creşterii tensiunilor la nivel internaţional.

'Avem nevoie de mai multe investiţii pentru a combate terorismul, a descuraja Rusia şi a împărţi povara (cheltuielilor) în mod onest', a afirmat secretarul general al Alianţei, care efectuează o vizită de o zi în Olanda în perspectiva summitului NATO din luna iunie.

Stoltenberg a reamintit Olandei acordul prin care statele NATO s-au angajat să aloce 2% din PIB pentru cheltuieli de apărare.

Bugetul de apărare al Olandei pe anul în curs este de circa 9 miliarde de euro (11,1 miliarde de dolari), reprezentând 1,2% din PIB al ţării. AGERPRES

Subiecte în articol: nato stoltenberg apărare cheltuieli olanda
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri