Demarată încă de la începutul anilor 1980 și numită Operațiunea „Luci” sau „Rază de Soare”, preluarea puterii de sub tutela Partidului Comunist (PCUS) a fost întreprinsă de ofițerii KGB de contrainformații și a implicat un plan complex de drenare a bogățiilor Uniunii Sovietice și a țărilor-satelit. Vladimir Vladimirovici Putin a fost activat, cum altfel?, în linia întâi, unde-l aflăm și astăzi.
Într-o perioadă în care Ronald Reagan, președintele SUA - pe atunci cel mai puternic organism statal din lume, anunța inițierea unui program futurist de protecție împotriva unui potențial atac nuclear, proiect intitulat „Războiul stelelor”, dincoace de „Cortina de Fier”, în Est, Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste cu capitala la Moscova agoniza. Sistemul socialist, ineficient economic, crăpase pe la toate încheieturile. Alarmate, gulerele albe din KGB au lansat, mai întâi prin acțiuni orchestrate de propriii specialiști în economie, apoi și prin intermediul noului secretar general al Partidului Comunist, Mihail Gorbaciov, reforme menite să resusciteze piața liberă în cadrul Uniunii. Nici glasnostul, nici perestroika n-au avut însă vitalitatea și coeziunea necesare pentru a metamorfoza economia prost alcătuită a Sovietelor, mai ales că reformarea economică n-a fost aplicată în același timp și nici la fel în blocul răsăritean. Când au înțeles că Uniunea Sovietică va face implozie și-și va pierde astfel statutul de prim-jucător pe scena politică europeană, elita ofițerilor KGB (o parte însemnată din ea detașată în Republica Democrată Germană), bine ancorată în realitatea economică occidentală, capitalistă, au lansat, în mare secret, Operațiunea „Luci” ori „Rază de Soare”, cum a mai fost numită decizia de a pregăti preluarea puterii în momentul vidului decizional.
O demisie înșelătoare
De remarcat că operațiunea de transfer al puterii a fost orchestrată de KGB, până la un punct, braț la braț cu Stasi, Serviciul de Securitate al RDG. Mahării organizației secrete rusești intenționau, deci, să-și păstreze drepturile și să-și exercite autoritatea inclusiv în Germania Democrată eliberată de comunism. Principala acțiune (comună) a constat inițial în conservarea influenței deținute de Servicii, în grija de a permite existența KGB și Stasi și după inevitabilul colaps al URSS și (re)unificarea Germaniei. Și cum pentru astfel de procese costisitoare era nevoie de foarte mulți bani, liderii celor două poliții politice au construit o schemă financiară ilegală bazată pe contrabanda cu arme, pietre prețioase, metale rare, brevete tehnologice, antichități etc., prin care au adunat în conturi private deschise la bănci din Occident miliarde de dolari la care au adăugat alte miliarde sifonate din conturile instituțiilor pentru care lucrau. „În 1986 - nota cercetătoarea Catherine Belton în lucrarea Oamenii lui Putin. Cum a recuperat KGB-ul Rusia și apoi a atacat Occidentul (Editura Litera, Colecția Kronika, 2022) -, Markus Wolf, veneratul conducător al spionilor Stasi, a demisionat, după trei decenii în care ghidase serviciul de contrainformații est-german. Oficial, și-a motivat decizia prin sprijinul pe care voia să i-l ofere fratelui lui, Konrad, în încercarea acestuia de a-și scrie memoriile copilăriei petrecute de amândoi la Moscova. Dar, în culise, Wolf se pregătea și el, alături de ofițerii progresiști din KGB, pentru shimbarea ce avea să vină”.
O misiune cu schepsis
Wolf a strâns, așadar, și mai mult relațiile cu stăpânii din KGB adepți ai perestroikăi, ai dezmorțirii, organizând în secret întruniri în propriul apartament de lux pe care-l deținea la Berlin și punând la punct etapele viitoarei liberalizări a sistemului politic. „Planurile despre care discutau - evidenția biografa Catherine Belton - erau similare reformelor de tip glasnost pe care Gorbaciov le-a executat la Moscova, unde s-a permis treptat apariția unor mișcări politice neoficiale, iar constrângerile asupra presei erau relaxate. Însă, deși se vorbea despre democrație și reforme, planul prevedea ca serviciile de securitate să păstreze controlul din umbră”. În treacăt fie spus, ulterior a ieșit la iveală că Markus Wolf rămăsese pe statele de plată ale Stasi în toată această perioadă. KGB și Stasi au lucrat, din culise, umăr lângă umăr, Wolf fiind informat periodic și detaliat despre stadiul Operațiunii „Rază de Soare”. Înlocuitorul lui Wolf în fruntea serviciilor secrete est-germane, în schimb, habar n-a avut de aceste pregătiri gândite să-i cocoațe pe anumiți ofițeri KGB și Stasi în fruntea viitoarelor state ieșite de sub tutela URSS. „În august 1988 - mai consemna jurnalista de investigații Catherine Belton în studiul citat anterior -, KGB-ul a trimis un oficial superior, pe Boris Laptev, în impozanta ambasadă sovietică din Berlinul de est pentru a superviza planul. Oficial, misiunea lui Laptev era de a crea un grup de agenți capabili să se infiltreze în grupările de opoziție est-germane”. Acoperire ușor ridicolă, în condițiile în care la acea dată se știa că nu se mai poate face nimic împotriva reunificării Germaniei.
KGB a desemnat liderii politici
„De fapt - sesiza Catherine Belton - pe măsură ce protestele anticomuniste se intensificau, iar inutilitatea unor astfel de eforturi era tot mai limpede, misiunea lui Laptev devenea aproape opusul celei anunțate inițial. Așa încât agenții recrutați de el au început să se concentreze asupra constituirii unei noi rețele care să penetreze eșaloanele doi și trei ale cercurilor politice din RDG. Au căutat agenți care să poată continua să lucreze sub acoperire pentru sovietici chiar și într-o Germanie reunificată, necompromiși de niciun rol de conducere asumat înaintea colapsului URSS”. Cu alte cuvinte, KGB, și în special divizia de contrainformații unde activa și Putin, pregătea scenariul unui viitor în care cât mai multe aspecte vitale ale controlului puterii să fie acoperite. Atât acasă, în Rusia, cât și peste granițe, mai ales la hotarul cu Occidentul. Dar ce carte a jucat Vladimir Vladimirovici în acest joc sofisticat și periculos? „Există indicii potrivit cărora Putin a fost vizat să onoreze un rol însemnat în această operațiune - aprecia cercetătoarea Catherine Belton. De altfel, în acea perioadă deținea funcția de secretar de partid, ceea ce implica contacte frecvente cu Hans Modrow, șeful SED (partidul comunist aflat la putere în RDG) din Dresda. Se pare că KGB-ul spera să-l poată cultiva pe Modrow ca succesor al longevivului lider est-german Erich Honeckher, crezând, de asemenea, că progresistul Modrow ar fi putut conduce țara reformând-o pe modelul perestroikăi” (Modrow a și fost impus, până la urmă, ca prim-ministru al RDG, funcție pe care a ocupat-o între 13 noiembrie 1989 și 12 aprilie 1990).
Un cuptor crăpat
Vladimir Kriucikov, șeful serviciului de contrainformații al KGB, l-a vizitat în 1986 pe Hans Modrow chiar la Dresda, dar a negat că s-ar fi întâlnit și cu Putin. Mai mult, alunecosul Kriucikov a infirmat ori de câte ori a avut apoi prilejul posibilitatea ca locotenet-colonelul Vladimir Putin să fi jucat vreun rol special în Operațiunea „Rază de soare”. „Echivalentul vest-german al MI5, Bundesverfassungsschutz, susținea însă exact opusul… ”, șarja, nu fără ironie, Catherine Belton. Ștergerea urmelor unui spion devenit peste ani „tăticul” Rusiei este lesne de înțeles. De altfel, Putin însuși a recunoscut că n-a părăsit RDG-ul până n-a reușit să distrugă cele mai importante documente ale filialei KGB din Dresda: „Am ars documente zi și noapte, am distrus totul - toate comunicațiile, listele de contacte și cele cu rețelele agenților noștri. Eu însumi am ars o cantitate imensă de materiale. Am ars atâtea hârtii, încât cuptorul a crăpat”. Într-o astfel de seară în care a lăsat pradă focului dovezile activității sale de spion KGB, Vladimir Putin trebuie să fi priceput și că Rusia comunistă n-ar fi fost capabilă să se reinventeze în cazul prăbușirii URSS.
Revelația lui Vladimir
Asediat la începutul lunii decembrie a anului 1989 în vila în care era instalat sediul KGB din Dresda de manifestanții nemți sătui de controlul sovietic, Vladimir a solicitat, speriat, sprijin armat de la comandamentul militar rus din orașul de pe Elba. Răspunsul primit l-a îngrozit și l-a schimbat probabil pentru totdeauna: „Nu putem interveni până nu primim ordin de la Moscova. Iar Moscova tace”. „Când am auzit propoziția «Moscova tace» - avea să mărturisească Putin la ani distanță -, am avut sentimentul că țara nu mai exista, că dispăruse. Era clar că Uniunea se afla în suferință, că suferea de o boală terminală, de o paralizie a puterii… Dar să nu pui nimic în locul ei, să abandonezi pur și simplu totul? Asta mi s-a părut extrem de dureros”. Aici, în această scurtă și tăioasă spovedanie, ar trebui, poate, căutată și explicația comportamentului belicos de astăzi al președintelui Rusiei, obsedat (ori poate doar înfricoșat) de ideea că Rusia ar putea fi izgonită de la masa celor în măsură să facă politica mare a lumii.
Infiltrare pe Neva
Vladimir Putin a revenit din RDG în URSS în februarie 1990, când curentele naționaliste erau în ascensiune, iar Mihail Gorbaciov, liderul PCUS, era presat să cedeze tot mai mult teren în favoarea figurilor democratice care începuseră să se contureze pe cerul zdrențuit al Uniunii Sovietice. De menționat că în primăvara lui 1989, cu aproape un an înainte de întoarcerea lui Putin acasă, Gorbaciov acceptase deja alegeri libere pentru reprezentanții unui nou parlament: Congresul Deputaților Poporului. Pe acest fundal neliniștitor pentru vechea și obosita orânduire sovietică s-au ridicat Andrei Saharov, un fizician a cărui disidență îi conferise o aură de democrat autentic, și Boris Elțîn, un activist volubil a cărui stea începuse să strălucească după ce fusese demis din Biroul Politic pentru repetatele critici aduse sistemului comunist.
Dispoziția mentorului
„În mijlocul tumultului care a condus la sfârșitul celor șapte decenii de supremație comunistă, Putin a căutat să se adapteze. Dar, în loc să urmeze traseul tradițional după revenirea acasă a spionilor sovietici, solicitând un post în Centrală - așa cum era cunoscut cartierul general din Moscova al serviciului de contrainformații externe al KGB -, el s-a lansat într-o altă misiune”, specula Catherine Belton în volumul „Oamenii lui Putin...” O misiune impusă, bineînțeles. „Fostul lui mentor și comandant din Dresda, colonelul Lazar Matveev, i-a ordonat să nu mai rămână la Moscova, ci să plece acasă, la Sankt Petersburg - sublinia cercetătoarea Catherine Belton. Acolo, el a intrat direct în atmosfera unui oraș cuprins de frământări și transformări, unde alegerile pentru consiliul orășenesc, libere și pluripartite grație reformelor lui Gorbaciov, declanșaseră un val democratic îndreptat contra Partidului Comunist”. Ce a urmat? O continuare firească a Operațiunii „Rază de Soare”: în loc să apere vechea gardă împotriva ascensiunii democraților, Putin s-a raliat mișcării de emancipare din Sankt Petersburg.
Mascarada de la Universitate
Primul post ocupat de Vladimir Putin după întoarcerea la Sankt Petersburg a fost cel de asistent al rectorului Universității de Stat, unde tânărul Volodia studiase Dreptul pentru a fi admis apoi în rândurile KGB. De unde până unde această surprinzătoare sarcină? Miza era clară: apropierea de Anatoli Sobciak, un charismatic profesor de drept. „Înalt, erudit, chipeș, îi cucerise de multă vreme pe studenți printr-o atitudine protestatară moderată față de guvern și devenise unul dintre cei mai impresionanți oratori ai noii mișcări democratice, părând să sfideze permanent Partidul Comunist și KGB-ul”, menționa biografa Catherine Belton. Implicat în politică, Sobciak cucerise rapid funcția de președinte al consiliului orășenesc din Sankt Petersburg. Și-acum, abracadabra! Vladimir Putin a devenit, nitam-nisam, în doar câteva săptămâni, omul de încredere al acestui intelectual, mâna lui dreaptă. Cum a fost posibilă o asemenea scamatorie?
Pe viață și pe moarte
Are cuvântul Catherine Belmont: „Încă de la bun început, postul fusese aranjat de KGB”. Ea a fost completată de mărturia lui Franz Sedelmayer, consultant german pe probleme de securitate (care mai târziu va lucra cu Putin!): „Putin a fost plasat acolo. El avea o funcție de ocupat”. Operațiunea „Rază de Soare” mergea mai departe, conform planului creionat de ofițerii progresiști KGB la începutul anilor 1980. „Cei de la KGB - mai susținea Sedelmayer - i-au spus lui Sobciak: «Acesta este omul nostru. El va avea grijă de tine»”. „Poziția de la Facultatea de Drept - concluziona Franz - fusese doar o acoperire inclusiv pentru Sobciak, care activa de mult timp, neoficial, în serviciul KGB. Cea mai bună acoperire pentru astfel de indivizi erau considerate titlurile de licențiați în drept”. Ce-ar mai fi de adăugat? Nimic necunoscut. Sobciak a ajuns în 1991 primar în Sankt Petersburg, iar Putin s-a încoronat, câțiva ani mai târziu, „țar” al Rusiei. Pe viață și pe moarte.
1999 este anul în care Putin a devenit președinte interimar al Rusiei. De atunci a bifat patru mandate de președinte și unul de prim-ministru
Bunicul patern al lui Vladimir Putin, Spiridon Putin (1879-1965), a fost bucătarul personal al lui Vladimir Lenin și al lui Iosif Stalin
Putin practică judo, tenis și se dă în vânt după pilotarea avioanelor de vânătoare
Putin și-a luat licența în drept cu o teză despre politica implementată de SUA în Africa
Putin își schimba culorile atât de rapid, încât niciodată nu puteai spune cine era cu adevărat”, Franz Sedelmayer, agent de securitate german
Deși se vorbea despre democrație și reforme, planul prevedea ca serviciile de securitate să păstreze controlul din umbră”, Catherine Belton, cercetătoare