„Am încercat să-i punem în dificultate, am făcut acea fază frumoasă (de la primul gol-n.n.), apoi am mai avut câteva ocazii să-i prindem pe contraatac în prima repriză. A doua repriză, după ce am înscris, am început să jucăm cu mai multă încredere și mai mult curaj. Mi-a fost teamă puțin că cei de la Rapid vor profita în zonele laterale. Jucând un 4-3-1-2, credeam că vor încerca să ducă mingea în zonele laterale și nu vom putea să acoperim terenul, dar am făcut-o destul de bine. În prima repriză au fost câteva momente în care mijlocașii Silaghi și Bic au ieșit destul de sus și au lăsat spații în spatele lor și acolo au încercat să joace, dar până la urmă am reușit să revenim și n-am fost puși în dificultate. Mijlocașii noștri, la fel ca și atacanții, au interpretat bine jocul. Am fost o echipă scurtă. Atunci când ești echipă scurtă, ești și agresivă și avem doi jucători foarte importanți în atac, Thiam și Berto, care au calitate, sunt puternici când joacă în dueluri de unu contra unu cu fundașii centrali”, a spus Ioan Ovidiu Sabău.
„În Giulești nu poți să vii să te aperi, să stai pe două linii, să joci 5-4-1. Dacă nu le pui probleme, până la urmă te bat. Creează așa o atmosferă care în final te face să greșești. Trebuie să riști", a adăugat Ioan Ovidiu Sabău.
Sabău a vorbit și despre mentalitatea pe care a încercat să le-o impună elevilor săi.
„Nimeni nu s-ar fi așteptat să începem așa bine. Se pare că tot ce am făcut în vară, pregătirea și achizițiile, sunt bune. Nu am anticipat că vom fi aici, dar cred că cel mai important e să crezi că tu poți obține rezultate bune și să te bati la play-off. Efectiv, să avem șanse reale să jucăm între primele șase echipe. Echipa arată super bine. Și ca joc, și ca posesie, jucând totuși cu Rapid. Șumudică e un antrenor cu multă experiență, sunt jucători în care s-a investit foarte mult, dar și jucătorii mei sunt foarte buni", a completat tehnicianul „Șepcilor roșii".
Antrenorul a pus succesul pe seama jucătorilor.
„Jucătorii au dat dovadă de caracter, avem acei lideri care se impun și au personalitate. Contează și atmosfera pe care reușim să o facem împreună în vestiar și la antrenamente. Este o poveste frumoasă și ne bucurăm de aceste momente. Datoria mea după acest joc este să-i refac din punct de vedere mental, fizic și să-i reîncarc. Doar prin sacrificii și muncă putem reuși. Se pare că și ei se completează, sunt prieteni și lucrurile chiar funcționează destul de bine. Se spune că rezultatele creează atmosferă bună, dar eu cred că nu numai ele contribuie. E un grup frumos și îmi face plăcere să stau împreună cu ei, la antrenamente și în vestiar. Chiar e o mare plăcere să antrenez acești jucători. Îmi pare rău că nu pot să-i mulțumesc pe toți, pentru că și cei care sunt pe bancă sunt jucători care au calitate, dar atunci când funcționează lucrurile nu poți să le dai tuturor posibilitatea să joace. Și datorită lor, acei jucători care intră, arată bine, pentru că avem calitate în antrenament și îi pun în dificultate pe cei care intră de la început. Atunci se creează concurență și e un mare avantaj acest lucru", a completat Sabău.
Relația sa cu jucătorii este unul dintre factorii succesului, crede antrenorul lui "U".
„Echipa are potențial. Dacă după nouă etape, suntem pe primul loc cu 21 de puncte, e clar că avem potențial și calitate. De la început le-am transmis jucătorilor că dacă vrem să ne fixăm obiective importante, în primul rând ei trebuie să se considere jucători importanți și valoroși. De acolo se pleacă. Am incercat să îi fac să creadă cu adevărat în ei.
Am văzut în ei un caracter frumos, sunt oameni deosebiți, profesioniști, se antrenează foarte bine. Eu cred că noi, împreună, am reușit să ne fixăm niște obiective și să cădem de acord că e posibil acest lucru. Le-am transmis tot timpul încredere și se pare că metoda asta funcționează. Atâta timp cât există respect și muncim foarte mult, voi fi prietenul lor, voi fi apropiat de ei și cred că nu au intenția să mă facă să mă schimb. Sunt convins că vor dori să mă comport la fel cu ei", a conchis principalul clujenilor.
În etapa următoare, "U" se întoarce acasă pentru meciul de duminică, 22 septembrie, ora 21:30 împotriva Universității Craiova.
(sursa: Mediafax)