UPDATE: Pacienții evacuați vineri dimineața de la Spitalul de Boli Cronice Călinești, după ce la etajul unu al unității a fost semnalat fum, au revenit în saloane.
„Nu sunt victime, toți pacienții au revenit în saloane, echipajele medicale de urgență s-au retras”, a transmis Ministerul Sănătății.
Conform unei informări a Centrului Operativ pentru Situații de Urgență al Ministerului Sănătății, a fost declanșată o alarmă de incendiu (degajare fum la o instalație de aer condiționat) la Spitalul de Boli Cronice Călinești. Au fost evacuați 32 de pacienți.
ISU Argeș a intervenit în acest caz cu 5 autospeciale de stingere, o autoscară, 4 ambulanțe SMURD, o autospecială pentru transport victime multiple, precum și 5 ambulanțe SAJ.
„Sistemele de detecție au sesizat produse ale arderii în aerul dintr-un salon al spitalului și astfel s-a declanșat alarma de incendiu. Ar fi vorba de praf în contact cu rezistențele încălzite ale aparatului respectiv”, a transmis ISU Argeș.
ȘTIRE INIȚIALĂ:
Peste 30 de pacienți au fost evacuați vineri dimineața de la Spitalul de Boli Cronice Călinești, județul Argeș, după ce de la etajul unu al unității a ieșit fum.
Potrivit ISU Argeș, pompierii au fost sesizați vineri dimineața cu privire la faptul că de la etajul unu al Spitalului de Boli Cronice Călinești iese fum.
Au fost alertate forțe de la Detașamentele de Pompieri Pitești, Bradu și Garda de Intervenție Topoloveni.
Medicul de gardă a evacuat 32 de pacienți, a transmis ISU Argeș.
Pompierii au stabilit că sursa fumului ar fi un aparat de aer condiționat.
„Sistemele de detecție au sesizat produse ale arderii în aerul dintr-un salon al spitalului și astfel s-a declanșat alarma de incendiu. Ar fi vorba de praf în contact cu rezistențele încălzite ale aparatului respectiv”, a transmis ISU Argeș.
(sursa: Mediafax)