Jurnalul.ro Ştiri Observator Parchetul din Constanța a anunțat cauza decesului lui Răzvan Ciobanu

Parchetul din Constanța a anunțat cauza decesului lui Răzvan Ciobanu

Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța reacționează în controversele apărute după moartea lui Răzvan Ciobanu într-un accident rutier petrecut luni în județul Constanța.

"Sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, organele de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul Serviciului Rutier al Poliției Municipiului Constanța efectuează cercetări privind împrejurările în care a decedat numitul Ciobanu Răzvan în noaptea de 28-29 aprilie 2019. Ancheta vizează circumstanțele producerii accidentului auto în care a fost implicată victima. Din investigații a rezultat că autovehiculul condus de numitul Ciobanu Răzvan a părăsit partea carosabilă în zona localității Săcele din jud. Constanța, a rulat aproximativ 850 m și apoi s-a răsturnat din cauza denivelărilor. Conducătorul auto era singur în autovehicul și nu purta centură de siguranță, aspecte constatate cu ocazia cercetării la fața locului de către experți. În cauză urmează a fi dispusă efectuarea unei expertize tehnice auto, care va stabili cu exactitate dinamica producerii accidentului.

În ceea ce privește poziția în care a fost găsită victima, precizăm că aceasta a fost proiectată în afara autovehiculului și găsită în proximitatea acestuia, orientată cu fața în jos. Specialiștii SMURD sosiți la fața locului în urma apelului 112 au fost cei care au procedat la modificarea poziției victimei, în vederea aplicării procedurilor specifice. Ulterior finalizării activității de cercetare a locului faptei și plecării organelor de poliție, în zona respectivă au fost lăsate componente auto irelevante pentru anchetă, împrăștiate pe o suprafață mare de teren, fiind posibil ca acestea să fie găsite de trecători.

ANTENA 3

Subiecte în articol: răzvan ciobanu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri