Jurnalul.ro Editoriale Pariul cu agricultura, pe uscat

Pariul cu agricultura, pe uscat

de Dan Constantin    |   

România este potențial o mare putere agricolă. După suprafața agricolă utilizată ne aflăm pe locul 7 în Uniunea Europeană, cu 11,5 milioane de hectare, potrivit datelor EUROSTAT. Pentru comparație, Polonia are o suprafață agricolă de 14,4 milioane ha, iar Franța, liderul european, 27 milioane ha. Ca atare, România ar trebui, logic, să aibă un cuvânt care să cântărească greu în politica agricolă a UE. Am promovat un comisar european pe Agricultură, dar poziția lui Cioloș pe acest scaun nu s-a făcut simțită ca un beneficiu și pentru agricultorii din România. Legenda care circulă pe culoarele întortocheate ale birocrației din Bruxelles este că Franța a avut de fapt doi comisari, după ce Barnier i-a pasat fotoliul agriculturii românului care pune mâna la inimă când se intonează Marseieza.

Care au fost meritele celor care au condus destinele agriculturii românești? Pariurile cu agricultura lansate succesiv de politicieni la început de mandat sunt bine ilustrate de demolarea sistemelor de irigații din ultimele decenii. De la cele circa 3 milioane de ha care figurează în scriptele istorice, în 2003 suprafața scăzuse la jumătate. În 2013, ultimul an recenzat de EUROSTAT, România mai avea doar 230 mii ha irigate, doi la sută din suprafața agricolă utilizată. Deceniul care a marcat aderarea la UE și integrarea poate fi caracterizat prin trecerea la agricultura uscată, proces dramatic accentuat de secete prelungite. Țări cu regim uscat au crescut substanțial în acest deceniu suprafețele irigate, Spania fiind ,,campioană” cu 3 milioane ha în plus, ajungând la o treime din suprafața agricolă.

Programul de guvernare al PSD are incluse obiective precise și pentru irigații. 1,3 milioane ha, iar 40 de amenajări sunt prevăzute a fi realizate în prima etapă, 2017-2020. Livrarea gratuită a apei până la stațiile de pompare ar fi un sprijin clar pentru asociațiile de udători. Ministrul Daea este foarte determinat să pornească programele. Interesele importatorilor de produse agricole se ciocnesc însă cu programele Guvernului care susține un proiect pentru fermierii români. Irigațiile devin pe acest teren de „luptă” încă o miză importantă.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri