Jurnalul.ro Ştiri Externe Partidul Socialiştilor nu recunoaşte votul din străinătate şi o consideră pe Maia Sandu ''preşedinta diasporei''

Partidul Socialiştilor nu recunoaşte votul din străinătate şi o consideră pe Maia Sandu ''preşedinta diasporei''

de Redacția Jurnalul    |   

Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), care l-a susţinut pe Alexandr Stoianoglo în alegerile prezidenţiale pierdute duminică în faţa preşedintei Maia Sandu, o consideră pe aceasta din urmă o "preşedintă nelegitimă", întrucât şi-a câştigat noul mandat cu ajutorul voturilor din diaspora pe care acest partid nu le recunoaşte, potrivit unui comunicat emis luni de socialişti, relatează agenţia EFE şi presa de peste Prut.

Formaţiunea care l-a sprijinit pe opozantul Stoianoglo reclamă că, din cele 228 de secţii de votare deschise în străinătate, în Rusia au fost deschise numai două secţii, ambele la Moscova, deşi sute de mii de cetăţeni moldoveni trăiesc în Federaţia Rusă. Cele mai multe secţii de votare au fost deschise în Italia, respectiv 60.

"Alegerile prezidenţiale recente, în special votul în regiunea transnistreană şi la secţiile de votare din străinătate, nu pot fi considerate o exprimare liberă şi democratică a voinţei poporului. Ne-am confruntat cu reducerea nejustificată a secţiilor de vot, blocarea accesului alegătorilor, agitaţie electorală în ziua tăcerii şi în ziua alegerilor, şi alte nereguli în mai multe ţări", se arată în comunicatul emis de PSRM.

Potrivit acestui partid, întrucât la votul intern Alexandr Stoianoglo a obţinut peste 51% din voturi, acesta "a obţinut adevărata victorie" şi "majoritatea cetăţenilor Moldovei s-au exprimat împotriva politicilor actualei guvernări".

Prin urmare, continuă PSRM, Maia Sandu a devenit "preşedinta diasporei", iar acest partid nu recunoaşte votul de la secţiile din străinătate.

"Maia Sandu este un preşedinte nelegitim, recunoscută doar de sponsorii şi susţinătorii ei din străinătate. Poporul Moldovei se simte trădat şi jefuit", afirmă partidul care l-a sprijinit pe candidatul Stoianoglo.

Totuşi, acesta speră că "locuitorii Moldovei vor lua o decizie definitivă" la viitoarele alegeri parlamentare, ce se vor desfăşura anul viitor.

Conform rezultatelor finale, Maia Sandu a câştigat al doilea tur prezidenţial cu 55,33% din voturi, în timp ce Alexandr Stoianoglo a obţinut 44,67%.

În diaspora au votat peste 300.000 de alegători. La secţiile de votare din străinătate Maia Sandu a obţinut 82.83%, în timp ce Alexandr Stoianoglo are un uşor avantaj la votul intern, unde a obţinut 51,33%.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri