Ce înseamnă și cu ce se mănâncă reziliența din PNRR s-a dovedit a fi un test greu de trecut pentru parlamentarii români. La o întrebare fulger pusă de reporteri, doar un inginer din Casa Poporului a spălat rușinea neștiinței, scoțând definiția rezilienței din cursul de rezistența materialelor. Să nu ne supărăm prea tare pe aleșii neamului, unii ajunși la acest statut pe căile întortocheate ale politicii, care seamănă cu un drum pe trei cărări. Mai grav este că PNRR nu sună prea bine nici la guvern, miliardele puse de KWI la pălăria lui de voiajor la Bruxelles devenind un măr al discordiei în coaliție. Cele 29,2 miliarde de euro prezentate ca o gratuitate picată din cer de la UE, riscă să devină struguri acri, dacă nu-i poți atinge.
De la Caragiale aflăm cum belciugele ajung belerege, de la Brătescu Voinești știm metamorfoza tutunului intimclub, cerut de stăpân, la marca iflingiu inventată de o slujnică tâmpițică. Să vedem însă în rețetele de scos suferința economiei pe vremuri de pandemie ce va ajunge PeNeReRe în „opera” premierului Cîțu, înconjurat și el de slujnici, unul mai priceput decât altul.
Câteva belciuge au devenit deja belerege în PNRR-ul prezentat în ciornă la Comisia Europeană. Termenul-limită de 30 aprilie, din calendarul de avizare a planurilor de cheltuieli, este depășit, guvernul fiind în faza de refacere a lucrării la care a rămas corijent. „Premiantul” Ghinea va fi ajutat de doxatul Cîțu să treacă clasa, Iohannis dându-le meditații și punând pile la Bruxelles să le fie acordate reexaminări elevilor lui care au lipsit de la lecția fondurilor europene.
Rămân de rezolvat multe alte probleme ce decurg din condițiile puse de UE pentru a ajunge și România la banii promiși. Parlamentul nu a ratificat legislația privind sistemul resurselor proprii care „îmbracă” pachetul de 350 de miliarde de euro al subvențiilor. De asemenea, includerea unor proiecte valabile pentru ecologizare și digitalizare, pentru reforme structurale finanțabile potrivit cererilor Comisiei, nu-i o treabă de azi pe mâine. Miile de „specialiști” care mișună prin aparatul de stat fluturându-și competența cu un carnet de partid sau cu stagii la protestele #rezist sunt complet inutili. Birocrația românească se poticnește acum la ceea ce s-a crezut a fi cea mai simplă probă: accesul la fonduri gratuite. Ajungem la vorba că nu tot ce zboară se mănâncă, iar cine vrea țigări intimclub va primi tutun iflingiu care nu ezistă, carevasăzică.