„Dacă le cereți celorlalți să fie perfecți și apoi îi criticați, atunci inevitabil se va isca un conflict”, apreciază Thomas Curran, profesor de psihologie la London School of Economics și autorul unui studiu științific publicat în România de Editura Trei: „Capcana perfecțiunii” (2024). Facem loc explicațiilor: „Gândiți-vă, de pildă, la certurile pe care le-ați avut cu un șef exigent, un antrenor critic sau un prieten care vă judeca. Nu prea constituie niște situații plăcute. Perfecționiștii orientați către ceilalți stabilesc standarde imposibile pentru alte persoane, fiindcă astfel își compensează propriile imperfecțiuni închipuite - ceea ce Freud numea proiecție”.
Un exemplu celebru: Steve Jobs
Mai clar: „Acești oameni sunt, prin natura lor, dureros de conștienți de propria persoană, iar perfecționismul lor orientat către ceilalți este de fapt un mijloc inconștient de a muta atenția de pe ei. Cu toții am întâlnit poate un astfel de om. Un caz faimos rămâne cel al lui Steve Jobs. Lui i se atribuie în general meritul de a fi transformat soarta Apple, dintr-o companie falimentară, în 1996, în afacerea multinațională de un trilion de dolari care este astăzi. La moartea lui Jobs, în 2011, noul CEO al Apple, Tim Cook, a scris: «Apple a pierdut un geniu creativ». «Lumea a pierdut un vizionar», l-a completat președintele Obama. Jobs a fost cu siguranță un geniu vizionar, dar, după cum explică biografia scrisă de Walter Isaacson, omul era complicat”.
Instrument al puterii
Adică? „Tipic pentru perfecționistul orientat către ceilalți, Jobs și-a folosit perfecționismul ca instrument al puterii. «[El] avea strania capacitate de a-ți identifica punctul slab; știa cum te poate umili sau cum să te facă să dai înapoi de frică», sesiza Isaacson, citând, sub protecția anonimatului, pe unul dintre foștii amici ai lui Jobs. Potrivit colaboratorilor și foștilor colegi, Steve ar fi fost în viața de zi cu zi un tip nepoliticos, disprețuitor, ostil, răutăcios. Aceste descrieri spun multe despre Jobs. În ciuda realizărilor sale exterioare, perfecționismul lui i-a conferit o stimă de sine fragilă, care era ușor de amenințat, iar această amenințare îl determina să îi atace frecvent pe ceilalți. Perfecționiștii orientați către ceilalți, așa cum a fost Jobs, au atitudinea individului care caută să câștige cu orice preț, ceea ce este în regulă. Dar atunci când poziția lor dominantă este amenințată, aceștia pot da dovadă de multă furie și, în unele cazuri, de un comportament chiar agresiv”.
Granițe invizibile
În continuare: „Jobs este un exemplu excelent de persoană pentru care granițele dintre elementele individuale și relaționale ale perfecționismului sunt neclare. În mintea sa, între acestea nu exista nicio separare. Dacă el avea de gând să se mustre pentru orice imperfecțiune minoră, atunci alții de ce ar trebui să fie scutiți de același chin? Dar perfecționismul nu se manifestă pentru fiecare dintre noi așa cum s-a manifestat la Jobs. Al meu, de pildă, este îndreptat mai mult spre interior, mă face să mă simt ca un impostor și să mă îngrijorez cu privire la manifestările publice de imperfecțiune”.
Elementul comun
Concluzia: „Suntem creaturi extraordinar de complexe, circumstanțele noastre sunt multe și variate și, ca atare, există o infinitate de tipuri de oameni perfecționiști. Singura constantă, elementul comun al tuturor perfecționiștilor, este locul de unde începe totul - o nesiguranță sâcâitoare că, indiferent ce facem, nu suntem suficient de perfecți”.
„Suntem creaturi extraordinar de complexe, circumstanțele noastre sunt multe și variate și, ca atare, există o infinitate de tipuri de oameni perfecționiști”
„Singura constantă, elementul comun al tuturor perfecționiștilor, este locul de unde începe totul - o nesiguranță sâcâitoare că, indiferent ce facem, nu suntem suficient de perfecți”