Jurnalul.ro Ştiri Locale 4 persoane au ajuns la spital după ce au fost salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore

4 persoane au ajuns la spital după ce au fost salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore

de Redacția Jurnalul    |   

17 persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de salvamontişti.

Dispeceratul Naţional Salvamont a informat luni că, dintre acestea, patru persoane au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital.

În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 10 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor:
* câte două apeluri pentru Salvamont Neamţ şi Salvamont Bihor
* câte un apel pentru Salvamont Bran, Salvamont Vrancea, Salvamont Bistriţa-Năsăud, Salvamont Predeal, Salvamont Hunedoara şi Salvamont Gorj.

De asemenea, s-au primit 19 apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană.

Subiecte în articol: persoane spital munte
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri