Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Pesta porcină face ravagii, Guvernul plusează cu ajutoare

Pesta porcină face ravagii, Guvernul plusează cu ajutoare

de Adrian Stoica    |   

Guvernul a instituit, printr-o ordonanță de urgență, o schemă de ajutor de stat pentru compensarea pierderilor generate de pesta porcină africană în gospodăriile ţărăneşti. Valoarea maximă a schemei de ajutor, care se va aplica până în 2020 cel mai târziu, va fi de 80 milioane de euro, dar pentru aplicarea ei va fi nevoie de acordul  Comisiei Europene.

Măsura este suplimentară față de despăgubirile acordate deja și are în vedere persoanele fizice ale căror animale au fost sacrificate sub greutatea standard de valorificare de 110 kilograme.Valoarea ajutorului de stat va fi calculată ca diferenţă între valoarea unui porc la greutatea standard de abatorizare, 110 kg, şi valoarea din fişa de evaluare pentru animalele ucise sub greutatea standard de abatorizare. Pentru obţinerea ajutorului de stat, beneficiarii vor trebui să depună la direcţiile pentru agricultură județene, respectiv a municipiului Bucureşti, cererea de plată a ajutorului de stat, însoţită de mai multe documente.

Documente justificative pentru primirea despăgubirilor

a) copie de pe procesul verbal de ucidere, obţinută de la DSVSA judeţeană;

b) copie de pe fişa de evaluare, obţinută de la DSVSA judeţeană;

c)copie de pe cartea de identitate;

d)dovadă existenţei unui cont bancar.

Cererile de plată se depun lunar, începând cu luna octombrie a anului 2018, dar nu mai devreme de primirea deciziei Comisiei Europene de acordare a ajutorului de stat. Ultima lună de depunere a cererilor de plată este luna octombrie a anului 2020. Plata ajutorului se realizează în termen de 30 de zile pentru cererile de plată depuse în luna anterioară. Prin excepţie, plata ajutorului pentru cererile de plată depuse în luna decembrie se face până în data de 10 martie, inclusiv.

Sprijin pentru disponibilizaţi

Tot în şedinţa de ieri, Executivul a adoptat un act normativ prin care a decis acordarea  de compensaţii băneşti pentru angajaţii care au rămas fără locuri de muncă din cauza închiderii fermelor de porci. Astfel, persoanele concediate de companiile din sectorul suinvor putea primi, la cerere, un ajutor de 500 de lei lunar. Suma va fi acordată unei persoane pentru o perioadă de cel mult şase luni şi pentru ea nu se vor plăti plătite impozit și contribuții sociale.

Guvernul a solicitat comisarului european pentru Agricultură, Phil Hogan, acordarea de către Comisia Europeană a întregului său sprijin tehnic şi financiar în scopul reducerii impactului pe care pesta porcină africană l-a avut asupra agriculturii româneşti.
Numărul focarelor, în creştere

Pesta porcină africană s-a extins în 207 localităţi din 12 judeţe, numărul focarelor ajungând la 898. (dintre care 13 în exploataţii comerciale industriale), a anunţat ieri Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). În total au fost eliminaţi 232.722 de porci afectaţi de boală, de la data confirmării prezenţei virusului în ţara noastră, pentru prima oară, în 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare. Zona de sud-est a României este cea mai afectată, boala fiind confirmată în 194 de localităţi, din judeţele Tulcea, Constanţa, Brăila, Ialomiţa, Galaţi, Călăraşi, Ilfov, Buzău şi Giurgiu. Aici au fost ucişi 54.296 de porci domestici din gospodăriile populaţiei, iar în 11 exploataţii comerciale au fost ucişi 178.426 de porci.

Subiecte în articol: pesta porcina
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri