Jurnalul.ro Ştiri Externe Măcel în Fâșia Gaza: Peste 55 de civili palestinieni au murit în urma unui atac israelian

Măcel în Fâșia Gaza: Peste 55 de civili palestinieni au murit în urma unui atac israelian

de Redacția Jurnalul    |   

Atac israelian asupra orașului Beit Lahiya din Fâșia Gaza, marți dimineață. Cel puțin 55 de civili palestinieni au murit, dintre care mulți erau femei și copii. Printre persoanele care au fost ucise se numără două mame, alături de cei 11 copii pe care îi aveau.

Printre persoanele care au fost ucise se numără o mamă și cei cinci copii ai săi, precum și o altă mamă cu cei șase copii ai săi, conform unei liste inițiale a victimelor furnizate de serviciul de urgență, anunță The Guardian.

Dr. Hossam Abu Safiya, directorul spitalului Kamal Adwan, a declarat că a fost copleșit de numărul de persoane rănite în bombardament care aveau nevoie de tratament.

„Lumea trebuie să ia măsuri și nu doar să asiste la genocidul din Fâșia Gaza”, a declarat el pentru Al Jazeera. „Facem apel la lume să trimită delegații medicale specializate pentru a trata zecile de răniți din spital”.

Trupele israeliene s-au retras sâmbătă din spitalul Kamal Adwan, după ce au luat cu asalt unitatea medicală și au reținut zeci de membri ai personalului acesteia.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri