Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Peste 550 milioane de euro pentru Programul Operaţional Capacitate Administrativă, în perioada 2014 - 2020

Peste 550 milioane de euro pentru Programul Operaţional Capacitate Administrativă, în perioada 2014 - 2020

Programul Operaţional Capacitate Administrativă beneficiază de o alocare financiară în valoare de 553,19 milioane euro din Fondul Social European pentru perioada 2014-2020, se arată într-un comunicat al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene. 

În cadrul acestui program pot obţine finanţare autorităţi şi instituţii publice centrale, autorităţi administrative autonome, ONG-uri, parteneri sociali, instituţii de învăţământ superior acreditate şi de cercetare, Academia Română, autorităţi şi instituţii publice locale de la nivelul judeţelor şi municipiilor. 
În context, Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Capacitate Administrativa (AM POCA) derulează proiectul 'Sprijin pentru activităţile de publicitate, informare şi comunicare ale AM POCA, cod SIPOCA 38'. 
Una dintre activităţile majore ale acestui proiect vizează organizarea unor evenimente de tip caravană în mai multe oraşe din regiunile României, ce au ca scop transmiterea optimă a informaţiilor relevante privind POCA 2014-2020, astfel încât să se asigure o utilizare eficientă a fondurilor alocate. 
Primul eveniment din seria acestor caravane a avut loc la Târgovişte în data de 12 mai 2017, la conferinţă participând ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Rovana Plumb. În cadrul acestui eveniment au fost prezentate aspecte cu privire la tipul şi intervenţiile care pot fi susţinute din POCA, structura POCA 2014-2020, stadiul implementării programului, instrumente de comunicare ce pot fi utilizate de beneficiarii şi potenţialii beneficiari POCA, precum şi aspecte referitoare la depunerea cererilor de finanţare şi implementarea proiectelor.

Sursa: www.agerpres.ro

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri