Jurnalul.ro Ştiri Externe Phenianul critică declaraţiile consilierului pe probleme de securitate naţională din SUA referitoare la Coreea de Nord

Phenianul critică declaraţiile consilierului pe probleme de securitate naţională din SUA referitoare la Coreea de Nord

O înaltă funcţionară nord-coreeană a avertizat sâmbătă că "nu poate ieşi nimic bun" în condiţiile în care consilierul pe probleme de securitate naţională din SUA, John Bolton, va mai face declaraţii de tipul celor pe care le-a făcut recent despre Phenian, în care a pus la îndoială denuclearizarea nord-coreeană, informează EFE.

Choe Son-hui, prim-viceprim-ministru pentru relaţii externe al regimului nord-coreean, s-a referit la un interviu acordat de Bolton publicaţiei Bloomberg în care a declarat că SUA nu văd "semnale reale" conform cărora Phenianul doreşte să renunţe la arsenalul său nuclear. 

"Nu ne-am aşteptat niciodată ca Bolton să facă declaraţii rezonabile", a admis Choe, care se ocupă de relaţiile cu SUA în cadrul MAE nord-coreean şi care a fost citată de agenţia de presă nord-coreeană KCNA. Însă, dat fiind că Bolton este "cel mai important consilier de securitate naţională al Casei Albe", ar trebui să ţină cont de "contextul discuţiilor care au loc între înalţi funcţionari din cele două ţări pentru organizarea unui al treilea summit" între liderul nord-coreean Kim Jong Un şi preşedintele american Donald Trump, a adăugat Choe. "Nimic bun nu poate ieşi dacă el va continua să vorbească în acest mod în viitor", a insistat înaltul oficial nord-coreean.

Nu este pentru prima oară când Coreea de Nord formulează critici la adresa lui Bolton, însă avertismentul vine la două zile după ce Phenianul a cerut Washingtonului să-l înlocuiască pe secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, din calitatea pe care o are, de interlocutor al regimului Kim.

AGERPRES

Subiecte în articol: Phenian coreea de nord sua john bolton
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri