Jurnalul.ro Ştiri Politică PNL cere capul lui Ivaşcu

PNL cere capul lui Ivaşcu

de Monica Stoica    |   

Preşedintele Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, deputatul PNL Gigel Ştirbu, a anunţat că astăzi, în Plenul Parlamentului, va cere demisia ministrului Culturii, George Ivaşcu. După primul trimestru al anului Centenar, niciun proiect dedicat sărbătoririi Marii Uniri nu a fost aprobat de minister, explică Ştirbu. „Cele 2.048 de proiecte, depuse în mare parte de administraţiile locale din ţară, au fost anulate de actualul ministru împreună cu conducerea ministerului. (…) Războiul civil din PSD pune cruce anului Centenar. (…) Este un haos total, o lipsă de înţelegere din partea unor semidocţi care nu fac deosebire între 1 decembrie 1918 - 1 decembrie 2018, o sută de ani de la Marea Unire, şi anul Centenar”, a spus cu indignare Ştirbu. Preşedintele Comisiei de administraţie şi vicepreşedintele Comisiei comune pentru Centenar, deputatul PNL Florin Roman, a atestat că, la 13 martie 2018, nu există niciun proiect aprobat de Guvernul României în cadrul unui program al Centenarului "care ar fi trebuit să existe". În lipsă de monument, la Alba Iulie se încearcă realizarea unei holograme 3D cu ceea ce ar fi trebuit să fie monumentul, a mai afirmat Roman. George Ivaşcu a fost chemat de patru ori la o audiere în Comisia de cultură din Cameră. La ultima invitaţie a transmis printr-un secretar de stat că va fi prezent, dar a trimis, în schimb, tot un secretar de stat să îi ţină locul. 

Subiecte în articol: pnl demisie george ivaşcu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri