Jurnalul.ro Ştiri Politică PNL protejează alăptatul în public

PNL protejează alăptatul în public

de Marius Gîrlașiu    |   

Deşi legea permite în prezent alăp­tatul în public, Raeţchi vrea să se men-ţioneze clar în legislaţie faptul că inter­zicerea alăptării reprezintă un abuz şi propune instituirea de amenzi în acest sens. „O astfel de lege există în Marea Britanie de mai bine de şapte ani, dar şi în alte state precum Franţa, Spania sau Islanda. Obiectivul principal este acela de a împiedica un comportament discri­minatoriu: sunt cazuri în care mamele au fost date afară din hoteluri sau restaurante pentru că erau nevoite să îşi hrănească copilul. Am văzut mai multe comentarii care vorbesc despre «decenţă» în cazul alăptatului în public. Totuşi, indiferent care ar fi poziţia noastră estetică sau etică pe aceasta temă, nimic nu poate prevala asupra dreptului copilului la hrană şi sănătate”, susţine deputatul PNL.

Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi a anunţat că va depune un proiect de lege prin care să fie „protejat” drep­tul femeilor de a alăpta în spaţii publice. Liberalul consideră că este o discriminare dacă femeile sunt obli­gate să părăsească spaţiul public când alăptează, mai ales că au existat cazuri în care unele mame au fost date afară din hoteluri sau restauran­te pentru că îşi alăptau copiii.

Subiecte în articol: ovidiu raetchi alăp­tat
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri