Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Polarizarea veniturilor duce România la coada UE

Polarizarea veniturilor duce România la coada UE

de Adrian Stoica    |   

România a înregistrat cele mai mari decalaje din Uniunea Europeană între veniturile mari şi cele mici anul trecut. Astfel, veniturile celor mai bogaţi 10% din români au fost de aproape şase ori mai mari decât veniturile celor mai săraci 10% dintre ei. Pentru comparaţie, media europeană a fost 3,76%.

 

Potrivit unei anchete UE privind veniturile şi condiţiile de viaţă (EU-SILC), precum şi situaţia gospodăriile (ECHP), publicată de monitorulsocial. ro,  ţara noastră este urmată în acest clasament al decalajelor din venituri de Lituania - 5,50%, Letonia - 5,29% şi Bulgaria - 5,22%. Cel mai bine în acest clasament stau Cehia şi Slovacia - 2,83%, Slavenia -  2,96% şi Finlanda - 3%. Inegalitatea a fost calculată sub forma unui raport între veniturile celor mai avuţi 10% cetăţeni ai unei ţări şi veniturile celor mai puţin avuţi 10% cetăţeni, pe baza venitului disponibil echivalent.


Decalajele s-au accentuat


Între anii 2000 şi 2015, în România tendinţa a fost ca decalajele să se accentueze. După o scurtă perioadă de reducere (2016 - 2017), raportul dintre cele mai mari şi cele mai mici venituri a crescut din nou în 2018. Asta înseamnă că veniturile mari au crescut mai accentuat decât cele mici. Astfel, la nivel anului trecut media naţională a câștigurilor celor mai bogaţi 10% dintre români a fost de 6.928 de euro, în timp ce a celor mai săraci 10% a fost de 1.189 de euro.

 

State precum România, Bulgaria şi statele baltice s-au confruntat cu o explozie a inegalităţilor. România este printre cele mai inegalitare societăţi dintre statele membre ale UE, relevă studiile realizate la nivelul UE în ultimii ani.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri