Jurnalul.ro Ştiri Externe Poliţia germană şi franceză caută în continuare o fată de 4 ani, dispărută pe Rin

Poliţia germană şi franceză caută în continuare o fată de 4 ani, dispărută pe Rin

Echipe de salvare germane şi franceze continuă căutările, sâmbătă, la două zile după un incident produs la graniţa franco-germană când o barcă în care se aflau patru persoane, dintr-un grup de şapte turişti germani şi români, s-a răsturnat pe Rin, transmite DPA.

Accidentul s-a produs joi, în apropierea localităţii franceze Gerstheim (nord-est), informează şi RFI. Trei oameni şi-au pierdut viaţa, iar o fată în vârstă de 4 ani este dispărută.

În căutarea fetei dispărute sunt implicate echipe de scafandri, elicoptere şi drone.

Grupul de şapte turişti venea din Germania. Patru dintre ei au dorit să se plimbe cu barca pe Rin, râu care marchează graniţa dintre Franţa şi Germania, în apropierea barajului unei hidrocentrale.

Conform autorităţilor, cei patru turişti au intrat în apă, în pofida panourilor de avertizare împotriva înotului şi canotajului. Un bărbat în vârstă de 29 de ani şi o altă fată, în vârstă de 6 ani, şi-au pierdut viaţa când ambarcaţiunea gonflabilă s-a răsturnat. Un bărbat în vârstă de 22 de ani din acelaşi grup de turişti şi-a pierdut viaţa încercând să-i salveze pe cei doi.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri