Zicala corectă şi acceptată de lumea economică mondială este că “economia bate politica” şi se referă, pe scurt, la faptul că într-o piaţă liberă mecanismul cerere-ofertă reglează singur creşterea sau descreşterea economică la un moment dat. Dar în România, şi iată că şi în Uniunea Europeană, politica dă tonul şi tot politica face şi muzica.
Cea mai sigură promisiune a anului pe care tocmai l-am început - 2019 - este aceea că va fi un an cel puţin la fel de dificil precum 2018. Atât la nivel naţional, cât şi la nivel european, 2019 vine cu câteva provocări care continuă să ridice semne de întrebare cu privire la capacitatea României - pe de o parte - şi a Uniunii Europene - pe de altă parte, de a face faţă unei posibile, dar nedorite stopări a creşterii economice. Iar provocările vin atât din plan economic, cât şi din cel politic.
La nivelul UE, chestiunea politică a retragerii Marii Britanii stă încă într-un vot extrem de emoţional. O inflamată criză economică şi financiară în Italia aruncă noi ameninţări asupra stabilităţii eurozonei, dar depinde mult de angoasele guvernului de la Roma. La Paris, administraţia Macron pierde rapid teren din cauza unor decizii politice care încurcă mult economia reală, dar şi planurile preşedintelui francez de a deveni - în lipsa Angelei Merkel - principalul lider european.
În plus, Parlamentul European intră în starea de tensiune a alegerilor ce vor avea loc în luna mai, iar perspectiva unui legislativ european cu o majoritate naţionalistă strică planurile unor instituţii economice precum Comisia Europeană sau Banca Centrală Europeană, ai căror lideri vor fi schimbaţi în funcţie de rezultatul scrutinului. Victoria naţionaliştilor ar fi “un dezastru” pentru UE, pentru că ar aduce cu sine anularea reformelor necesare şi ar divide şi mai mult statele membre, scria recent Joschka Fischer, fost ministru de Externe german.
În România, 2019 aduce în plus scrutinul prezidenţial, ceea ce va transforma întregul an într-un turnir politic. Puterea actuală are tot interesul să-şi asigure pacea socială a momentului, dar şi voturile din noiembrie (sau decembrie, vom vedea). Iar pacea socială - şi voturile - se cumpără. Preţul jocului din politică îl plăteşte economia. Aşa că 2019 este anul în care vom vedea dacă deciziile administrative vor sacrifica creşterea economică pe termen lung în beneficiul unei înşelătoare prosperităţi a momentului, necesară la numărarea voturilor. Bugetul pe 2019 se anunţă a fi construit “pe investiţii”, dar mi-e teamă că nevoia de consum imediat va duce la rectificări repetate ce “vor corecta” modul de distribuire a banilor.
De aceea cred că în 2019 politica bate economia.