Pentru îmblânzirea inflației, punctul central rămâne politica monetară. Banca centrală luptă cu creșterea accelerată a prețurilor prin măsuri restrictive de „scumpire a banilor”, prin creșterea ratelor dobânzilor, astfel conducând către menținerea stabilității prețurilor și contribuind totodată la restabilirea încrederii în economie. Dar măsurile monetare nu rezolvă totul; e nevoie ca și politica economică și cea fiscală să fie aliniate în scopul reducerii presiunilor inflaționiste și al creșterii economice.
Mai ales politica fiscală nu poate fi ignorată, pentru că dezvoltarea economică are și un factor emoțional - încrederea investitorilor: odată pierdută, aceasta nu se recapătă ușor, iar plătitorii de taxe și impozite - posibili investitori strategici - văd mai mult cum Fiscul le diminuează semnificativ profiturile și le ia banii din conturi și din buzunare și mai puțin simt cum le asigură statul cadrul de dezvoltare sau cum le onorează cetățenilor contractul social.
Economia globală a primit lovitura unei „perma-poli-crize”: o criză cu cauze și cu urmări multiple, ce tinde să se permanentizeze. Pentru a ieși din cleștii acesteia, societatea are nevoie și de adoptarea unor politici fiscale prudente, ce pot fi utile atât în reducerea inflației, cât și în promovarea creșterii economice durabile. Este esențial ca regimul fiscal să fie echilibrat, să fie stabil și predictibil și să contribuie la atragerea și formarea capitalului în economia națională.
FMI susține că, pe fondul datoriilor în creștere și al spațiului limitat de manevră bugetară și cu inflația într-o ușoară scădere, este necesară o „consolidare fiscală”, mai ales în economiile „mai capabile” să absoarbă efectele înăspririi taxării și impozitării. Dar înainte de a apăsa pedala înăspririi fiscale, România are nevoie să afle cât de astfel de „capabilă” este economia sa.
Statul are de furcă și cu creșterea excesivă a datoriei publice, și cu adâncirea deficitului bugetar. Este crucială o abordare prudentă, care presupune reducerea deficitului public și mai ales controlul cheltuielilor guvernamentale, tocmai pentru evitarea creșterii excesive a poverii pe economia reală și pe umerii contribuabilului simplu. Politicile trebuie să conducă la creșterea echilibrului bugetar pe o perioadă îndelungată, protejând în același timp investițiile prioritare, precum și sprijinul pentru cei vulnerabili. O bună calibrare a efortului fiscal fără descurajarea investițiilor poate sprijini credibilitatea politicii fiscale.
Pentru a stimula creșterea economică pe termen lung, statul trebuie să fie factorul de sprijin al investițiilor majore. Sunt trei sectoare pe care eu le consider strategice pentru diminuarea decalajelor față de societățile avansate, pentru accelerarea creșterii și pentru dezvoltare economică reală. În primul rând, investițiile în infrastructură, care generează dezvoltare atât pe verticală, cât și pe orizontală. În al doilea rând, trebuie încurajate investițiile în producția de energie, pentru că energia „ține” economia: cu cât mai multă energie va produce, cu atât mai dezvoltată va fi o economie guvernată de securitate energetică. În al treilea rând, statul trebuie să determine și să sprijine investițiile masive în educație, pentru că nu poți obține o economie avansată fără o populație educată și fără o forță de muncă calificată și înalt calificată. Investițiile în capital uman, în inovare și în cunoașterea și utilizarea de noi tehnologii sunt aspecte esențiale pentru orice țară care are ținte de dezvoltare ambițioase. Promovarea investițiilor în formare și educație și susținerea inovării, a cercetării și dezvoltării pot contribui la creșterea productivității și la stimularea creșterii economice pe termen lung.
Nu în ultimul rând, un rol vital în dezvoltarea economică îl joacă politicile de încurajare a comerțului exterior. Deschiderea economiei către piețe străine și promovarea exporturilor sporesc competitivitatea și stimulează creșterea economică. În plus, o abordare echilibrată a comerțului poate contribui la menținerea stabilității prețurilor și la gestionarea inflației.
În concluzie, este esențial ca statul să adopte politici care să genereze o economie sănătoasă și un mediu propice pentru prosperitate și dezvoltare pe termen lung.