Jurnalul.ro Ştiri Observator Polițist de la Rutieră, lovit cu mașina în timp ce dirija traficul în Capitală

Polițist de la Rutieră, lovit cu mașina în timp ce dirija traficul în Capitală

de Redacția Jurnalul    |   

Un polițist de la Brigada Rutieră a fost accidentat de o mașină în timp ce dirija traficul în zona Rond George Coșbuc din Capitală. Agentul în vârstă de 24 de ani a fost dus la spital.

Accidentul a avut loc vineri, în jurul orei 18.15, în zona Rond George Coşbuc.

Din primele date, șoferul unei mașini, în vârstă de 37 de ani, în timp ce a virat la stânga dinspre Bd. Libertății către Bd. Regina Maria, a acroșat agentul de poliție din cadrul Brigăzii Rutiere, care asigura măsuri de fluență în zona Rond George Coşbuc.

Agentul de poliție era echipat regulamentar, având elemente reflectorizante pe uniformă, potrivit Brigăzii Rutiere.

În urma accidentului de circulație, polițistul în vârstă de 24 de ani a fost rănit, acesta fiind dus la spital pentru a primi îngrijiri medicale.

Șoferul care a provocat accidentul a fost testat cu aparatul Alcooltest, rezultatul indicat fiind „zero".

Se fac cercetări de către polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului de circulație.

(sursa: Mediafax)

Laura Buciu, laura.buciu@mediafax.ro

Keywords:POLIȚIST, TRAFIC

Subiecte în articol: politist trafic masina capitala
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri