Jurnalul.ro Ştiri Locale Pompierii vor supraveghea sonda în flăcări din Moftinu Mare pe perioada Crăciunului

Pompierii vor supraveghea sonda în flăcări din Moftinu Mare pe perioada Crăciunului

Pompierii din Carei vor supraveghea sonda de la Moftinu Mare, care arde de mai bine de cinci zile, şi pe perioada Crăciunului, nefiind găsită încă o soluţie pentru stingere şi captarea gazelor, a anunţat, sâmbătă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Someş" Satu Mare.


"Pentru asigurarea continuităţii intervenţiei şi a derulării cât mai operative a activităţilor specifice de pregătire în vederea începerii operaţiunilor de stingere a incendiului la sonda de gaz din localitatea Moftinu Mare, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă rămâne în perioada Crăciunului în judeţul Satu Mare. Se depun eforturi uriaşe pentru asigurarea logisticii necesare acestei intervenţii de amploare. Au fost angrenate forţe şi mijloace din întreaga ţară, iar în Punctul de Comandă instalat la faţa locului, se lucrează intens, se fac simulări, se adoptă măsuri preventive şi se fac planuri de rezervă. În tot acest timp, inclusiv pe durata sărbătorilor, până la demararea intervenţiei pentru stingerea incendiului, zona este asigurată de mai multe echipaje de pompieri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Carei, care execută prin rotaţie această misiune", precizează ISU Satu Mare, pe pagina sa de socializare.

Incendiul la sonda din Moftinu Mare a fost anunţat în noaptea de duminică spre luni, la ora 1,35. În prima fază, la faţa locului s-au deplasat 32 de subofiţeri şi 5 ofiţeri din cadrul ISU Someş Satu Mare, cu opt autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de lucru la înălţime şi două echipaje medicale cu ambulanţe SMURD, dar nu s-a intervenit.

Şeful Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), col. Daniel Dragne, a declarat marţi că incendiul nu a fost stins deoarece gazele ce ies din sol ar putea duce la formarea de "amestecuri explozive" ce s-ar putea deplasa înspre localităţi, optându-se pentru arderea acestora până la găsirea unei soluţii pentru captare.

"Nu am intervenit pentru stoparea frontului de flăcări pentru un simplu motiv, că această acţiune, coordonată împreună cu captarea gazelor din zăcământ, ar duce practic la posibilitatea formării unor amestecuri explozive care, în funcţie de viteza vântului şi direcţia de deplasare a vântului, ar putea să fie îndreptate către zonele locuite şi ar putea produce un dezastru pentru comunitate şi pentru cetăţeni", a spus Dragne.

Reprezentantul Serinus Energy, Jeffrey Auld, firma care deţine sonda, a afirmat că s-a luat legătura cu o firmă specializată în controlul gazelor şi se caută soluţii pentru captarea gazelor.

Nu au fost înregistrate victime. Pompierii anunţă că nu există pericol de extindere a incendiului la gospodării ale cetăţenilor sau la alte construcţii. Între timp, pompierii au comandat scuturi speciale de protecţie şi au început pregătirile pentru intervenţie. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri