Revendicările poștașilor sunt creșterea cu 400 lei net a salariilor angajaților și creșterea sporului de loialitate, acordat în tranșe, angajaților ce au peste un anumit număr de ani lucrați în Poșta Română.
În noaptea de luni spre marți, liderii de sindicat au fost în ședință. Ei au analizat propunerea făcută de managementul Poștei Române și Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, după o ședință de negociere de șase ore.
Propunerea vizează o creștere salarială pentru angajații Poștei Române în două tranșe: la 1 iulie, când salariul minim crește la 3.700 de lei brut (de la 3.300 de lei brut în prezent) și la 1 septembrie când ar putea crește cu încă 420 de lei brut în medie. Concret, cumulat, un angajat al Poștei Române ar primi o creștere salarială netă de 369 lei în medie, anunță sindicaliștii.
Marți, membrii sindicatului vor fi consultați și se va lua decizia privind oprirea sau continuarea grevei.
(sursa: Mediafax)