"Siguranţa în trafic este o valoare, un produs social, un obiectiv, care nu atârnă doar de acţiunea MAI. Acest deziderat al creşterii siguranţei în trafic şi al fluidităţii traficului ţine de contribuţia mai multor instituţii, mai multor autorităţi, de la cele care au în administrare infrastructura rutieră, până la comunităţi locale, prin reprezentanţii acestor comunităţi, instituţii ale acestor comunităţi, colective sau individuale, care să coopereze, să concure cu resursele pe care le au, cu informaţiile pe care le au, astfel încât să integrăm toate eforturile, inclusiv cele pe care le facem noi", a afirmat Predoiu, la sediul MAI.
Ministrul a precizat că autorităţile, împreună cu cetăţenii, pot transforma siguranţa rutieră într-o valoare durabilă pentru întreaga societate.
Proiectul "Siguranţă în trafic" propune un pachet de măsuri care aduc împreună tehnologia, legislaţia actualizată şi colaborarea instituţională, totul cu un scop clar - drumuri mai sigure şi servicii publice mai simple pentru cetăţeni, potrivit secretarului de stat în MAI Bogdan Despescu.
El a afirmat, marţi, la lansarea proiectului, care este dezvoltat de MAI prin Poliţia Română, că acesta vine să susţină un efort naţional de responsabilizare, educaţie, prevenire şi digitalizare.
Potrivit statisticilor, în anul 2024, numărul persoanelor decedate în accidente rutiere a fost de 1.478, iar al celor rănite grav de 3.245, în timp ce în 2025 sunt înregistrate 940 de persoane decedate şi 2.352 rănite grav.
Despescu a precizat că "Siguranţă în Trafic" este parte a sistemului de monitorizare a traficului rutier introdus de Poliţia Română la începutul anului 2025 pentru a reduce accidentele şi identifica şoferii care nu respectă regulile de circulaţie siguranţă în trafic.
AGERPRES