Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Preferințele românilor în materie de vinuri. O persoană consumă 23,5 litri pe an

Preferințele românilor în materie de vinuri. O persoană consumă 23,5 litri pe an

Un român consumă, în medie, circa 2,5 sticle de vin pe lună (23,5 litri pe an), cifrele fiind relativ stabile în ultimii trei ani, dar în creştere faţă 2015-2017, arată calculele ZF pe baza datelor Organizaţiei Internaţionale a Vinului (OIV).

România se află pe locul 13 în lume la consumul de vin per capita, cu puţin peste 23 de litri pe an (30 de sticle pe an, echivalentul a 2,5 pe lună).

Clasamentul este condus detaşat de Portugalia, micuţul stat din vestul Europei fiind atât un producător important, cât şi un consumator avid, cu 52 de litri de persoană pe an (6 sticle pe lună).

Pe poziţiile următoare se află Franţa şi Italia, state unde există o adevărată cultură a vinului. În Franţa spre exemplu, de multe ori prânzul şi cina sunt însoţite de un pahar de vin. În România, cultura vinului nu este la fel de dezvoltată, ba chiar există o scindare între urban şi rural. În timp ce în Bucureşti şi în marile oraşe ale ţării consumul este pe un trend ascendent, în mediul rural se preferă alte tipuri de băuturi alcoolice sau vin produs în casă.

Până în pandemie, în Capitală şi în oraşe precum Cluj-Napoca şi Timişoara, pe fondul creşterii puterii de cumpărare, consumatorii ieşeau mai des în oraş şi cheltuiau mai mult. Ba chiar se reorientaseră unii de la bere către vin. În acest context, în zona urbană s-au dezvoltat şi o serie de baruri de vin care adună iubitorii licorii lui Bacchus. În pandemie, când localurile HoReCa s-au închis temporar, iar apoi mai multe luni au funcţionat cu restricţii, românii au mutat consumul din oraş, acasă. Cifrele OIV arată totuşi că apetitul pentru această licoare nu a scăzut în 2020 față de 2019.

România este, totodată, unul dintre cei mai mari producători mondiali de vin, cu o producţie de peste 3,6 milioane de hectolitri în 2020 (-7%), potrivit celor mai recente date OIV. Cea mai mare piaţă a vinului „made in România” rămâne cea internă, ponderea exportului fiind de nici 5%. În ceea ce priveşte importul, jucătorii din piaţă afirmau anterior că produsele aduse din alte ţări reprezintă sub 10% din consum. Astfel, românii preferă să bea vin local.

Mediafax

Subiecte în articol: vinuri
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri