Anul 1920 a fost unul de mari modificări pe plan socio-economic, în România Mare. Societatea românească înflorea, odată cu dezvoltarea economică și cu deschiderea spre Occident, dar tot atunci aveau loc și primele mari revolte muncitorești.
Urmând calea deschisă de economia care se occidentaliza cu mare viteză, după 1918, societatea românească se modela conform aceluiași curent. „Nevoia de viaţă împinge fără îndoială toate statele către americanizare, către sistemul industriilor agrare şi industriale, cu o producţiune intensă, bazată pe organizaţiune şi cu o supraproducțiune crescândă, calculată nu pe războiul industrial, pe victoria în concurenţă pe piețile străine, ci pe creşterea necontenită a puterii de consumaţiune a maselor” - scria jurnalistul Anton Corteanu, în articolul „Problema industrială”, din ziarul „Curentul Nou”, la 3 februrarie 1920 (nr. 15, pag. 8).
Industrializarea a schimbat societatea
Se punea problema industrializării accelerate, după ce se ajunsese la concluzia că cele mai sărace state erau cele ce se bazau pe agricultură. Astfel, se schimbau și îndeletnicirile și meseriile unei mari părți a populației, se schimbau rapid opțiunile legate de școală și de formarea profesională, iar mulți dintre cei care până atunci trăiseră în mediul rural se reorientau spre urban. Liberalii, care erau la putere, au intervenit politic în protejarea capitalului românesc, iar în societatea românească se discuta aprins despre nevoia unei strategii echilibrate a dezvoltării industriale, pentru a nu se crea problemele sociale din alte țări ale lumii. Au apărut ramuri economice care au creat noi categorii sociale: siderurgia, industria metalelor preţioase, s-au dezvoltat foarte mult industria electrică, industria chimică și industria alimentară. Astfel s-a întărit pătura socială a muncitorilor în aceste industrii. O nouă forță muncitorească se năștea la Căile Ferate Române, anul 1920 aducând aproape triplarea lungimii reţelei, în România.
Dezvoltare și revolte sociale
Tot în aceeași perioadă s-a dezvoltat mult sistemul bancar și industria petrolieră, aducând în prim-plan noi pături sociale bogate, dar și funcționari și ingineri școliți în Occident. În 1920 se înfiinţa Banca Crissoveloni, la Bucureşti, dar și și Banca Agrară din Cluj. De asemenea, s-a înființat I.R.D.P. (Industria Română de Petrol), importantă societate petrolieră deţinută de capitalul românesc, cu sediul în Bucureşti, și societatea minieră „Mica”. La 11 iunie 1920 s-au deschis Uzinele și Domeniile Reșița. Tot atunci însă au început acțiunile de protest ale muncitorilor: la 20 octombrie, greva generală a proletariatului din România, la care au participat circa 400.000 de angajaţi din toate ramurile industriei şi transporturilor.
Perioada alternanțelor și a contrastelor
Imediat după 1918, pentru România Mare a-nceput o perioadă cu multe suișuri și coborâșuri, cu perioade de dezvoltare care au alternat cu cele de criză, dar și cu puternice contraste între săraci și bogați, între condițiile de viață și de locuit ale unora, în opoziție cu ale celorlalți. La 1920, imaginea rurală din primii ani de după război era, în mare măsură, dezolantă, iar imaginea urbană ilustra o stare socială precară a unei mari părți din populație: locuinţe temporare și cocioabe de mahala, puține locuinţe cu un confort mediu, în contrast cu impunătoarele clădiri din centrul orașelor, care aveau și curent electric, apă, canalizare și încălzire. Cele mai puternice discrepanțe între cele două pături sociale se puteau observa în Bucureștiul anului 1920.
Prima grevă generală cu substrat politic a proletariatului din România s-a declanșat pe 28 octombrie 1920.
În anul 1920 s-a reînfiinţat și Episcopia Ortodoxă Română de la Oradea.