Jurnalul.ro Cultură Teatru PREMIERĂ OFICIALĂ JOCUL IELELOR după Camil Petrescu, în regia lui Liviu Lucaci

PREMIERĂ OFICIALĂ JOCUL IELELOR după Camil Petrescu, în regia lui Liviu Lucaci

de Magdalena Popa Buluc    |   

Teatrul Dramaturgilor Români anunță premiera oficială cu JOCUL IELELOR după Camil Petrescu, în regia lui Liviu Lucaci – vineri, 15 noiembrie 2024, ora 19:00, în sala „Ion Băieșu.”

Spectacolul deschide ușa către o lume încremenită în timp, unde redacția Dreptatea socială se dezvăluie ca un ecou fără vârstă al istoriei ce se tot revarsă, iar secretele poartă forța de a spulbera destine, sub amenințarea cuvântului scris. Dragostea, crima, trădarea – teme universale, în mijlocul cărora oamenii se împlinesc și se sting, iar societățile pot fi cu ușurință destabilizate, sunt explorate în intimitatea unor vremuri ce doar vizual aduc a altădată, însă odată pătrunse, cedează locul unui straniu acum.

Cât suntem de străini trufiei de a judeca totul, de a modela viața în iluzia unei idei fixe, a unui imposibil adevăr absolut?

Distribuție: Conrad Mericoffer, Theodora Sandu, Liviu Lucaci, Gheorghe Ifrim, Alexandru Pavel, Amalia Ciolan, Tania Popa, Ștefan Velniciuc, Filip Nicolaescu, Daniel Simion, Ionuț Duțu, Ilinca Ciochia

Scenografie: Gabi Albu

Asistent scenografie: Ilinca Gavriliță

Lighting design: Andrei Ignat

Adaptare text și ilustrație muzicală: Liviu Lucaci

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri