Jurnalul.ro Ştiri Externe Președinții Chinei și Japoniei detensionează relațiile bilaterale

Președinții Chinei și Japoniei detensionează relațiile bilaterale

de Redacția Jurnalul    |   

Premierul japonez Shigeru Ishiba şi preşedintele chinez Xi Jinping au convenit să consolideze într-un mod "reciproc avantajos" relaţiile bilaterale în prima lor întâlnire, care a avut loc vineri, la Lima, în marja reuniunii liderilor Forumului de Cooperare Economică Asia-Pacific (APEC), informează sâmbătă EFE.

În declaraţiile de deschidere a întâlnirii, premierul Ishiba a afirmat că "Japonia şi China au o responsabilitate importantă pentru pacea şi prosperitatea regiunii şi a comunităţii internaţionale", adăugând că "există un mare potenţial de dezvoltare între cele două ţări".

În acelaşi timp, premierul nipon a subliniat că există "provocări şi preocupări" şi a adăugat că "Japonia şi China ar trebui să împărtăşească direcţia largă de promovare a unei relaţii reciproc avantajoase bazate pe interese strategice comune şi construirea unei relaţii constructive şi stabile".

"Mi-aş dori să construiesc o relaţie cu preşedintele Xi în care să putem avea un dialog sincer şi constant. Înţelegerea şi simpatia oamenilor sunt esenţiale pentru a avansa constant relaţiile între Japonia şi China. Mi-ar plăcea să lucrăm împreună pentru a acumula rezultate concrete", a spus premierul Ishiba.

La rândul său, preşedintele chinez Xi Jinping l-a felicitat pe premierul Ishiba după alegerea sa ca prim-ministru şi a spus că "pe fondul unor mari schimbări în situaţia internaţională şi regională, relaţiile sino - japoneze se află într-un moment critic pentru îmbunătăţire şi dezvoltare".

"China, împreună cu Japonia, doreşte să apere înţelegerea comună importantă că vom fi parteneri şi nu ameninţări unul pentru celălalt, că vom promova în mod cuprinzător relaţia noastră strategică reciproc avantajoasă şi vom construi o relaţie sino - japoneză constructivă şi stabilă, care să răspundă cerinţelor noii epoci", a spus preşedintele Chinei.

După întâlnire, premierul Ishiba a dat o declaraţie presei locale în care a indicat că i-a comunicat preşedintelui XI îngrijorarea sa cu privire la manevrele militare tot mai agresive ale Chinei în apele din apropierea Japoniei.

Potrivit AFP, şeful guvernului japonez i-a transmis preşedintelui Xi "grava sa îngrijorare cu privire la situaţia din Marea Chinei de Sud, Hong Kong şi Xinjiang".

"Există multe diferenţe de opinii între Japonia şi China. Dar, în pofida lor, am fost de acord cu preşedintele Xi să continuăm să organizăm mai multe întâlniri", a declarat premierul nipon, adăugând că partea chineză şi-a exprimat disponibilitatea de a coopera.

În timpul întâlnirii, Shigeru Ishiba "şi-a exprimat, de asemenea, îngrijorări serioase cu privire la creşterea activităţii armatei chineze", subliniind în acelaşi timp că "pacea şi stabilitatea în Strâmtoarea Taiwan sunt extrem de importante pentru Japonia şi comunitatea internaţională", conform unui comunicat al ministerului japonez de externe.

Preşedintele Xi Jinping, la rândul său, şi-a exprimat speranţa că Japonia va colabora cu China pentru a "aborda corect problemele majore de principiu, cum ar fi istoria şi Taiwanul" şi pentru a "gestiona diferenţele în mod constructiv", potrivit unei declaraţii a ministerului chinez al afacerilor externe.

China şi Japonia, "ale căror interese economice şi lanţuri industriale şi de aprovizionare sunt profund întrepătrunse", ar trebui "să urmărească o cooperarea de tip câştig-câştig şi să menţină un sistem global de liber schimb, precum şi lanţuri de producţie şi de aprovizionare stabile şi neobstrucţionate", a adăugat preşedintele chinez.

În cadrul întrevederii au fost, de asemenea, discutate aspecte ale politicii bilaterale, precum interdicţia din partea Chinei a importului de peşte şi fructe de mare din Japonia, intrată în vigoare după ce s-a început deversarea apei tratate din uzina avariată de la Fukushima.

În septembrie, autorităţile chineze au anunţat că vor relua "treptat" importurile de fructe de mare japoneze, după interdicţia generală impusă în urmă cu aproximativ un an. China era anterior cel mai mare importator de fructe de mare japoneze.

Reuters mai informează că, în cursul întrevederii, premierul Ishiba i-a cerut preşedintelui Xi să elibereze cetăţenii japonezi deţinuţi în China.

AGERPRES

Subiecte în articol: Shigeru Ishiba xi jinping acord
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri