Preotul militar Radu Bogdan, în vârstă de 37 de ani a murit la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara, unde a fost internat din cauza complicațiilor provocate de COVID-19, în urma unui stop cardiorespirator, potrivit pressalert.ro.
„Preotul suferea de obezitate grad I, fără alte comorbidități”, a spus doctorul Cristian Oancea, managerul Spitalului Victor Babeș Timișoara, citat de tion.ro.
„Colectivul Spitalului Militar Timișoara este alături de familia îndurerată soția Macrina și trei copii Iustin, Teodora si Sofia a celui care a fost Preotul Militar al Garnizoanei Timișoara, Părintele Radu Bogdan, plecat prea devreme dintre noi, răpus de virusul SARS-CoV-2. Sincere condoleanțe! Dumnezeu să îl aibă în paza Lui!”, au scris pe Facebook reprezentanții Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara.
Radu Bogdan a fost numit prin concurs ca preot militar la Brigada 18 Infanterie Banat în anul 2010.
„Preotul militar dr. Radu-Cosmin Bogdan a fost un slujitor vrednic, înzestrat de Dumnezeu cu mulți talanți, dar și cu o inimă blândă, caldă și deschisă către militarii și credincioșii pe care i-a păstorit de-a lungul anilor”, a transmis Mitropolia Banatului.
În urmă cu 10 zile, cadrele medicale făceau un apel către potențiali donatori, în speranța că plasma recoltată de la pacienți care s-au vindecat de COVID-19 ar fi putut să-l ajute pe preotul aflat în stare gravă.
Sursa foto: Facebook / Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” Timișoara.