Germania trebuie să joace un rol mai important în problemele globale, dat fiind dimensiunea şi bogăţia sa, a declarat pentru dpa preşedintele leton Egils Levits, înaintea vizitei la Berlin vineri.
"Germania trebuie să-şi asume mai multă responsabilitate în lume corespunzător forţei sale economice şi politice şi la nivel militar, de asemenea", a spus Levits.
"În cadrul NATO, Germania depune eforturi pentru apărarea comună a spaţiului european. Aceasta are o importanţă deosebită pentru noi", a spus el.
Într-o lume în schimbare, Germania trebuie să-şi asume un rol adecvat, a mai spus Levits. La mai bine de 70 de ani de la al Doilea Război Mondial, această ţară a devenit "un centru recunoscut şi foarte apreciat în Europa".
"În vremuri tulburi, Germania a fost mult timp un fel de stabilizator, cancelarul de asemenea", a spus el, referindu-se la Angela Merkel, care se află la cârma Germaniei din 2005.
Levits a declarat că nu este îngrijorat de potenţialul dominant al Germaniei, întrucât aceasta a fost întotdeauna capabilă să facă faţă dimensiunii sale, ţinând cont, în acelaşi timp, de preocupările altor state membre ale UE, din Europa Centrală şi de Est în special.
"Leg o politică de responsabilitate de Germania şi oamenii sunt foarte responsabili în ceea ce priveşte atitudinile şi modurile lor de a se comporta în urma experienţelor celui de-al Doilea Război Mondial ', a spus el.
La Berlin, Levits va avea convorbiri cu preşedintele Frank-Walter Steinmeier şi cu cel al Bundestagului, Wolfgang Schaeuble, axate pe relaţiile bilaterale şi perspectivele UE în lumina Brexitului şi a dificultăţii în relaţiile cu Statele Unite.
AGERPRES