Guvernul PSD alocă bani de investiţii pe criterii politice şi aşa îşi cumpără liniştea în Parlament, a declarat miercuri, într-un comunicat de presă, preşedintele PNL Neamţ, deputatul Mugur Cozmanciuc.
Parlamentarul a subliniat că primarii PSD vor primi aproximativ 80% din banii alocaţi pe proiectele finanţate prin Fondul de Dezvoltare şi Investiţii.
"Prea pe faţă ca să putem crede că este vorba despre o coincidenţă! Fix înainte de moţiunea de cenzură, de teamă că sfârşitul Guvernului este aproape, cei de la PSD alocă bani în funcţie de culoarea politică! O practică, după cum bine ştiţi, patentată şi în judeţul Neamţ. PSD, prin Fondul de Dezvoltare şi Investiţii, înfiinţat în baza OUG 114, a alocat peste 80% din proiecte de dezvoltare pe apă, canalizare, drumuri, reţea de gaz, către primarii PSD", a declarat preşedintele PNL Neamţ.
Cozmanciuc a adăugat că în judeţ au fost acceptate pentru finanţare 11 proiecte şi cea mai mare sumă, de peste 52 milioane lei, merge la Consiliul Judeţean Neamţ, condus de social-democratul Ionel Arsene.
"O altă problemă este că nu există suficienţi bani. Guvernul PSD anunţa cu surle şi trâmbiţe că pentru acest fond vor aloca 10 miliarde. Iar acum anunţă, potrivit unui răspuns oficial transmis colegului meu Florin Roman, că a fost contractat un împrumut de 300 de milioane de lei de la Trezoreria Statului. Ce bine ar fi fost dacă aceste fonduri ar fi fost alocate şi pentru modernizarea infrastructurii de apă şi canalizare, având în vedere că în municipiile Roman şi Piatra Neamţ, Târgu Neamţ sunt atât de multe probleme, iar nemţenii au rămas fără apă zile la rând. Banii mai puteau fi folosiţi pentru modernizarea spitalului judeţean, pentru autostrada Moldovei sau pentru spitalul regional. Însă cred că, în realitate, aceşti bani sunt folosiţi, fix zilele acestea, pentru a asigura liniştea în Parlament. Păcat de ţara noastră, de judeţul Neamţ, că sunt conduse de oameni care nu au viziune'', a precizat Cozmanciuc.
Parlamentarul liberal a mai afirmat, în finalul comunicatului, că acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care moţiunea de cenzură împotriva Guvernului trebuie să fie adoptată.