Jurnalul.ro Ştiri Externe Previziuni sumbre de la cea mai mare bancă americană despre evoluția economiei mondiale

Previziuni sumbre de la cea mai mare bancă americană despre evoluția economiei mondiale

Cea mai mare bancă americană preconizează oficial o recesiune în acest an în SUA şi Europa. Coronavirusul a evoluat dramatic în ultimele săptămâni, arată analiştii JP Morgan.

JP Morgan şi-a revizuit negativ prognozele de creştere economică pentru acest an, banca estimând că o recesiune adâncă va lovi economiile americană şi europeană până la finalul lunii iulie, transmite Business Insider.

La baza evoluţiei negative ce va lovi Statele Unite şi Europa stă virusul Covid-19, care „a evoluat dramatic în ultimele săptămâni" şi a ajuns să fie declarat pandemie.

Evoluţia virusului, impactul măsurilor de stopare a răspândirii asupra activităţii economice şi un şoc al preţurilor la petrol au făcut ca ultima săptămână să fie cea mai proastă pentru pieţele financiare, cel puţin de la criza financiară din 2008 încoace. Preţul petrolului a suferit cea mai mare prăbuşire din ultimii 30 de ani, iar bursele au fost dominate de volatilitate extremă.

Economia SUA ar putea să se contracte 2% în primul trimestru din acest an şi cu 3% în cel de-al doilea, estimează JP Morgan, în timp ce economia zonei euro ar putea scădea cu 1,8% şi 3,3%, în aceleaşi intervale. O recesiune tehnică este definită de două trimestre consecutive de contracţie economică.

Iniţial s-a considerat că şocul economic provocat de Covid-19 va fi unul de scurtă durată, economiştii şi analiştii estimând o revenire rapidă în formă grafică de V. În ultimele zile însă, tot mai mulţi analişti şi-au actualizat prognozele indicând mai degrabă o revenire economică în formă de U care se va resimţi însă ca o evoluţie în formă de L.

Economiştii prognozează în general o recesiune a economiei globale, iar analiştii JP Morgan estimează o continuare a scăderii preţurilor activelor listate, în condiţiile în care se profilează o criză financiară şi numeroase falimente.

„În timp ce ne resemnăm cu inevitabilitatea unui şoc larg adus creşterii economiei globale, problema-cheie este dacă putem evita o recesiune tradiţională şi de lungă durată", scriu analiştii JP Morgan.

Mediafax

Subiecte în articol: recesiune sua europa jp morgan coronavirus
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri