Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Primă de la stat pentru renovarea casei

Primă de la stat pentru renovarea casei

de Daniela Ivan    |   

Legea care deblochează activitatea băncilor pentru locuinţe a fost publicată ieri în Monitorul Oficial. Conform acesteia, cei care economisesc la o bancă pentru locuinţe vor fi obligaţi, după cinci ani, să facă investiţii locative în casă, care trebuie dovedite cu facturi pentru a putea beneficia de prima de la stat şi de dobânda aferentă acesteia.

Reprezentanţii celor două bănci pentru locuinţe prezente în România, BCR şi Raiffeisen, aşteaptă normele de aplicare pentru a putea pune în practica, în detaliu, prevederile noii legi. Finanţele şi Ministerul Dezvoltării Regionale vor elabora norme metodologice în termen de 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, potrivit legi intrate în vigoare ieri.

Situaţia stocului de locuinţe din ţara noastră este dramatică.

Conform unui studiu IRSOP, 84% dintre proprietarii de locuinţe nu au alte surse de finanţare pentru renovarea sau reabilitarea locuinţelor, în afară de veniturile proprii din salarii sau pensii. Aceştia au nevoie să economisească pentru o perioadă de mai mulţi ani pentru a ajunge la o sumă suficientă ca să-şi poată întreţine locuinţele.

Sistemul de economisire creditare, cunoscut şi ca Bausper, este blocat de mai bine de doi ani şi jumătate, după ce Curtea de Conturi a stabilit, în urma unor controale la cele două bănci, că prima de stat nu se poate acorda decât în anumite situaţii: dacă clienţii demonstrează ca au investit banii economisiţi, dacă accesează un credit ulterior perioadei de economisire şi doar dacă sunt adulţi, cu excepţia pensionarilor. Măsura s-a dovedit insuficient fondată şi foarte păguboasă pentru clienţi, având în vedere că noua lege nu mai păstrează decât obiecţia legată de justificarea primei de la stat.

 

 

 

Subiecte în articol: primă de la stat renovarea casei
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri