Jurnalul.ro Cultură Primăria Capitalei, redeschisă publicului larg pe 18 mai, la ediția aniversară a evenimentului „Noaptea Muzeelor” #20

Primăria Capitalei, redeschisă publicului larg pe 18 mai, la ediția aniversară a evenimentului „Noaptea Muzeelor” #20

de Magdalena Popa Buluc    |   

Primăria Capitalei se alătură evenimentului „Noaptea Muzeelor 2024”, pentru al patrulea an consecutiv, cu un program complex ce cuprinde tururi ghidate ale clădirii, expoziții, muzică live și proiecții de film ce vor avea loc atât în incinta palatului, cât și în curtea interioară a actualului sediu din bulevardul Regina Elisabeta, nr 47.

Sâmbătă, 18 mai, bucureștenii și turiștii sunt așteptați, între orele 18:00 - 24:00, la „Primăria deschisă”, desfășurată în cadrul ediției aniversare „Noaptea Muzeelor” #20, pentru a descoperi frumusețea palatului care găzduiește Primăria Capitalei, dar și pentru a afla povești despre orașul trecut și prezent. Vizitatorii vor putea admira o selecție restrânsă de lucrări semnate de artistul Salvador Dalí, în cadrul microexpoziției „Universul lui Salvador Dalí”, vor fi purtați în lumea sportului prin intermediul expoziției dedicate unuia dintre cei mai titrați sportivi ai lumii, Ivan Patzaichin, vor putea viziona filme istorice din arhiva Muzeului Municipiului București, vor lua parte la activități interactive și se vor putea bucura de ritmurile muzicii autentice interpretate de artista Corina Sîrghi și trupa sa.

Ca un preambul al deschiderii publice a Muzeului Ivan Patzaichin, programată pentru 24 mai 2024, Asociația Ivan Patzaichin - Mila 23, în parteneriat cu Nod Makerspace și ARCUB va prezenta, în premieră, la sediul Primariei Capitalei, instalația de artă contemporană „Patrimoniul lui Ivan Patzaichin”, macheta muzeului și filmul documentar despre proiectul participativ Dâmbovița Delivery al cărui rezultat a constat în realizarea unei sculpturi dedicate marelui sportiv.

Proiecția de Filme istorice, prezentată de Muzeul Municipiului București, include un număr de 4 filme digitalizate în cadrul proiectului Cinema Museion - Istoria orașului în imagini de arhivă ce vor aduce în prim plan un plus de informații legate de istoria și arhitectura orașului București.

Curtea interioară a Primăriei Capitalei se va transforma într-o scenă în aer liber, în interiorul căreia vor răsuna melodii celebre din muzica ușoară românească, balade emoționante sau medalioane folclorice, melodii ce ilustrează diversitatea culturală națională, într-un concert veritabil susţinut de Corina Sîrghi alături de Toma Dimitriu (pian), Cristian Soleanu (saxofon) și Alex Mike (contrabas).

În plus, vizitatorii Primăriei deschise sunt invitați să își imagineze, în scris sau prin desene, dorinţe şi visuri despre Bucureştiul prezent şi viitor în instalaţia participativă „Bucureşti ACUM!”, prezentă, de asemenea, în curtea interioară a sediului primariei capitalei.

 

Program de vizitare: sâmbătă 18 mai / 18:00 - 24:00.

Accesul în clădire se va face în grupuri de câte 10 – 15 persoane, pe intrarea principală, iar vizitele vor fi ghidate.

 

 

NOAPTEA MUZEELOR 2024

PROGRAM „PRIMĂRIA DESCHISĂ”

18 MAI 2024

Primăriei Municipiului București (Bdul. Regina Elisabeta nr. 47)

18:00 – 00:00 | Ultima intrare: ora 23:45

 

#EXPOZIȚII:

  • Instalație artistică „Patrimoniul lui Ivan Patzaichin”

Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23

Instalația de artă contemporană „Patrimoniul lui Ivan Patzaichin” redă în imagini procesul de creare a muzeului Ivan Patzaichin, care urmează a fi inaugurat în 24 mai 2024, precum și mărturii ale modului în care bine-cunoscutul canoist a influențat definitiv sportul și Delta Dunării. Vor fi prezentate, în premieră, macheta Muzeului din satul Mila 23, dar și un film documentar care redă proiectul participativ desfășurat în cadrul evenimentului Dâmbovița Delivery, unde rezultatul a constat în realizarea unei sculpturi dedicate marelui sportiv.

 

Microexpoziție „Universul lui Salvador Dalí”

Hadran Events

Microexpoziția reunește o selecție restrânsă de lucrări semnate de artistul Salvador Dalí, expuse, de asemenea, în cadrul expoziției-eveniment „Universul lui Salvador Dalí” deschisă la ARCUB – Hanul Gabroveni, până la data de 1 septembrie 2024.

 

ÎntreVecini

ONG: ÎntreVecini

 

ÎntreVecini, ONG care promovează proiecte de dezvoltare comunitară sustenabilă, îi invită pe bucureșteni la activități interactive unde copiii au ocazia să își deseneze vecinul preferat, iar adulții pot mapa nevoile pe care le au de la comunitățile și cartierele lor. Participanții vor avea la dispoziție o hartă a Bucureștiului unde pot indica persoanele, resursele și locurile din oraș importante pentru comunitățile din care fac parte și vor afla mai multe despre ideile și resursele comunităților ÎntreVecini din București.

 

#FILM:

Proiecție de filme istorice din arhiva Muzeului Municipiului București

Proiecția de filme istorice, prezentată de Muzeul Municipiului București, include 4 filme digitalizate în cadrul proiectului Cinema Museion - Istoria orașului în imagini de arhivă ce vor aduce în atenția vizitatorilor informații legate de istoria și arhitectura orașului București.

 

Artera Piața Victoriei - Piața Muncii (20:36 min)

Podul Târgului de Afară | Cum era Calea Moșilor în anii ’70 – Rola I (10:17 min), Rola II (11:17 min)

O călătorie pe Calea Rahovei (22:58 min)

 

#MUZICĂ: (curtea interioară)

Concert Corina Sîrghi – Corina Sîrghi (voce), Toma Dimitriu (pian), Cristian Soleanu (saxofon), Alex Mike (contrabas)

Concertul va cuprinde o serie de medalioane folclorice, lucrări din muzica ușoară românească, balade emoționante, dar și piese ritmate, pline de energie; o varietate de selecții muzicale ce ilustrează diversitatea culturală națională, aducând astfel, în prim-plan, un strop de autenticitate cu fiecare interpretare.

Program reprezentații: 18:00 – 18:20, 19:00 – 19:20, 20:00 – 20:20, 21:00 – 21:20, 22:00 – 22:20, 23:00 – 23:20.

 

#INSTALAȚIE PARTICIPATIVĂ: (curtea interioară)

București ACUM!

 

Instalația participativă „București ACUM!” îi invită pe locuitorii orașului să își imagineze în scris sau prin desene dorințe și visuri pentru Bucureștiul prezent și viitor.

Noaptea Europeană a Muzeelor este un eveniment organizat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România și se află la cea de-a 20-a ediție. Programul complet poate fi consultat online pe site-ul noapteamuzeelor.org.

Palatul Ministerului Lucrărilor Publice (actuala Primărie) a fost construit între anii 1906-1910, în stil tradițional, neoromânesc, după planurile arhitectului Petre Antonescu. El face parte din planurile Regelui Carol I de a ridica sedii impunătoare (palate) pentru principalele instituții ale noului stat român. Palatul a fost construit de inginerul Elie Radu pe terenul viran situat vizavi de Grădina Cișmigiului, numit „Maidanul lui Duca”. În timpul ocupației germane din 1916-1918, Palatul Ministerului Lucrărilor Publice a fost rechiziționat și transformat în Comandatura Generală Germană. După Marea Unire, până în 1948, palatul este sediul Ministerului Lucrărilor Publice, dar în 1948, după ce au fost reparate urmele bombardamentelor din Al Doilea Război Mondial, a fost desemnat drept sediul general al Primăriei Municipiului Bucureşti.

La începutul secolului XX, Primăria îşi avea sediul în casa Hagi Moscu din centrul oraşului, care se afla pe locul unde astăzi este amplasat Teatrul Naţional şi spaţiul verde din faţa sa. Clădirea fusese construită în 1810 de către marele vistiernic Hagi Moscu şi fusese achiziţionată de autorităţile locale de la moştenitorii săi în 1882. Între 1895 – 1935 au fost organizate trei concursuri de proiecte pentru palatul Primăriei București. Ba chiar a fost demolat vechiul sediu până la izbucnirea Primului Război Mondial. Planurile de ridicare a acestui palat au fost mereu amânate și nu s-au concretizat, dar, din 1948, Primăria Municipiului București s-a așezat în actualul sediu din față Parcului Cișmigiu. Clădirea a trecut printr-un amplu proces de consolidare şi renovare între anii 2011 și 2016.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri