Jurnalul.ro Special Sărituri peste tomberoane cu premiu de 80 de milioane

Sărituri peste tomberoane cu premiu de 80 de milioane

de Adrian Stoica    |   

Primăria Sectorului 6 din Capitală va organiza la începutul lunii iunie o licitație pentru instalarea a 143 de platforme supraterane de colectare selectivă a deșeurilor. Valoarea contractului este estimată la 6,33 milioane de lei (circa 1,3 milioane euro), fără TVA, iar realizarea lui trebuie făcută cât mai repede, pentru ca primăria să nu piardă banii europeni.

Până la sfârșitul acestui an, în Sectorul 6 al Capitalei trebuie instalate nu mai puțin de 873 de puncte de colectare selectivă. Ratarea acestei ținte va duce la pierderea unor fonduri europene nerambursabile în valoare de 86 milioane de lei (circa 17,5 milioane de euro).

Scopul acestor puncte de colectare este să înlocuiască clasicele tomberoane și să se treacă la colectarea separată a deșeurilor pe 4 fracții: plastic și metal/hârtie și carton/bio/rezidual. Din cele 873 de puncte de colectare, 740 dintre acestea vor fi subterane, iar restul, supraterane. Pentru că Primăria Sectorul 6 a neglijat ani de zile colectarea selectivă, a accesat pe ultima sută de metri fonduri europene  din Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020, iar termenul-limită pentru cheltuirea lor este sfârșitul anului 2023. Realizarea acestui proiect ar reduce cu 30% cantitatea de deșeuri pe care acum Sectorul 6 o duce la groapa de gunoi. 

 

Cum vor fi amplasate insulele de colectare

 

Proiectul implică realizarea unor construcții dedicate pe structură ușoară în care să fie depozitate patru containere de colectare selectivă a deșeurilor, unde fiecare fracție vizată spre reciclare este introdusă în container printr-o trapă în ușa de vizitare, ușă care va putea fi deschisă doar de personalul autorizat. Acestea implică o investiție inițială minimală, având un cost de implementare scăzut, comparativ cu sistemele de precolectare deșeuri subterane, care implică costuri suplimentare pentru cuva impermeabilizată, sistemul de ridicare al containerelor și costurile adiționale de montare. În ceea ce privește dezavantajele acestor construcții, studiul de fezabilitate al proiectului amintește faptul că ele necesită un proces de mentenanță sporită, deoarece sunt expuse tuturor factorilor externi care în timp le pot afecta. Pe de altă parte, ele sunt predispuse la acte de vandalism, chiar dacă vor fi dotate cu un sistem de supraveghere video, care va avea capacitatea de a stoca imaginile în memoria internă, cât și de a transmite în timp real imaginile către diverse dispozitive care pot avea un impact negativ asupra calității spațiului public. Adițional este necesară montarea unei surse de alimentare cu comutație, un panou solar pentru alimentarea camerei, un acumulator capsulat cu o capacitate de stocare de 6.000 mAh, o cutie metalică etanșă pentru tablouri electrice, un card de memorie de cel puțin 128 GB capacitate de stocare date și diverse alte accesorii. Suprafața ocupată de un punct precolectare deșeuri subteran este de 5,00 m x 2,00 m, adică 10 m pătrați. 

 

120.000 de tone de deșeuri se produc anual în Sectorul 6, al doilea ca mărime din Capitală

 

Colectarea selectivă, doar o glumă

 

Potrivit studiului de fezabilitate pentru implementarea proiectului, colectarea deșeurilor menajere și similare în Sectorul 6 se realizează acum, în cea mai mare parte, în amestec. Conform datelor raportate de operatorii de salubrizare care prestează activități de colectare a deșeurilor pe raza Sectorului 6, cantitatea de deșeuri colectată separat în anul 2020 a reprezentat 11% din cantitatea totală de deșeuri municipale colectată, în condițiile în care existau doar 12 puncte de colectare separată a deșeurilor reciclabile, dar și a altor categorii de deșeuri.

 

În luna februarie, primăria a mai organizat o licitație pentru instalarea a 743 de puncte subterane. Deocamdată primăria nu a anunțat numele câștigătorului care va instala aceste puncte, așa că deocamdată în teren nu se lucrează, deși am ajuns în luna mai.

 

La nivelul Capitalei este dezastru

 

Capitala, cel mai mare oraș al țării, nu are nici în prezent o stație de tratare a deșeurilor, deși construcția ei este prinsă în Planul de Gestionare a Deșeurilor pentru Municipiul București (PGDMB) aprobat încă din septembrie 2021. Astfel, în Capitală se colectează doar în mică măsură selectiv deșeurile, nu se tratează și la groapa de la Vidra ajung 65.000 de tone de gunoi. Deocamdată, la nivelul orașului se fac planuri. De-abia acum Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) București pregătește organizarea unei licitații pentru construirea unei stații de tratare mecano-biologică, în condițiile în care orașul produce anual 350 kg de deșeuri pe cap de locuitor (media UE este de 500 kg). De asemenea, împreună cu Consiliul Județean Ilfov este în plan construirea unui sistem de management integrat al deșeurilor. A fost deja pregătit studiul de fezabilitate și urmează identificarea terenului și trecerea la exproprieri. Pentru a putea atinge țintele de colectare selectivă stabilite la nivelul UE pentru anii următori, Planul de Gestionare a Deșeurilor pentru Municipiul București prevede: 

 

-începând din 2024 sortarea deșeurilor colectate separat se va realiza în instalație/instalații de sortare automatizate, care vor fi realizate fie la nivel de sector, fie centralizat la nivelul mai multor sectoare; 

-pentru tratarea biodeșeurilor colectate separat de la populație, de la agenții economici și piețe se propune construirea a două instalații: o instalație de compostare în sistem închis (capacitate de cca. 97.000 t/an) pentru biodeșeurile colectate separat; o instalație de digestie anaerobă (capacitate de cca. 180.000 t/an), pentru biodeșeurile colectate separat inclusiv de la agenți economici (HoReCa);  

-pentru tratarea deșeurilor municipale reziduale ar urma să se realizeze  o instalație de tratare mecanică cu o capacitate medie de circa 150.000 tone/an suplimentată de o instalație de digestie anaerobă pentru fracția organic. De asemenea, ar urma să mai fie realizată o instalație de tratare mecanică cu o capacitate medie de cca. 150.000 tone/an suplimentată de o instalație de compostare în sistem închis pentru fracția organică;

 

Un nou depozit la Vidra

 

Consiliul Județean Ilfov a decis recent să construiască un depozit de deșeuri în localitatea Vidra. Acesta ar urma să se întindă pe o suprafață de 24 de hectare și o capacitate de 3 milioane de tone. La Vidra funcționează în prezent singurul depozit de deșeuri unde  sunt duse și deșeurile generate de București. 

 

a. Țintele colectării separate a deșeurilor municipale reciclabile:

 

- 2024 – 60% din cantitatea totală de deșeuri menajere, similare, din piețe și coșuri stradale generate;

- 2025 – 70% din cantitatea totală de deșeuri menajere, similare, din piețe și coșuri stradale generate;

- 2026 – 75% din cantitatea totală de deșeuri menajere, similare, din piețe și coșuri stradale generate;

- 2029 – 80% din cantitatea totală de deșeuri menajere, similare, din piețe și coșuri stradale generate;

- începând cu 2034 – 85% din cantitatea totală de deșeuri menajere, similare, din piețe și coșuri stradale generate;

 

b. Colectarea separată a biodeșeurilor menajere:

 

2024 – min. 8%

2028 – min. 60%;

2030 – min. 65%; 

 

c. Colectarea separată a biodeșeurilor similare din piețe:

 

2024 – min. 25%

2028 – min. 60%;

2030 – min. 65%; 

 

d. Colectarea separată a deșeurilor textile de la populație:

 

2025 – min. 20%;

2028 – min. 50%; 

 

e. Colectarea separată a deșeurilor voluminoase:

 

2024 – min. 60%;

2026 – min. 80%; 

 

f. Colectarea separată a deșeurilor periculoase menajere:

 

2025 – min. 60%;

2026 – min. 80%.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri