Jurnalul.ro Sport Sporturi Primul telefon dat de Simona Halep, după ce a devenit numărul UNU mondial: „Tată, am reușit!”

Primul telefon dat de Simona Halep, după ce a devenit numărul UNU mondial: „Tată, am reușit!”

Stere Halep, tatăl Simonei, a declarat că a discutat pentru câteva secunde cu fiica sa imediat după ce s-a încheiat meciul cu Ostapenko. Conversaţia nu a durat foarte mult pentru că emoţiile i-au copleşit pe amândoi.

Şi Gică Hagi l-a sunat pe tatăl Simonei pentru a-l felicita şi pentru a-i ura ca Simona să rămână cât mai mult timp în top 10 mondial.

„Am vorbit foarte puţin cu Simona. Mi-a zis: "Tată, am reuşit!" Apoi am izbucnit în lacrimi, eu mai mult, şi am zis că vorbim mai târziu. Am avut încredere totală în ea. De asta am investit tot. Primul telefon l-am primit de la Gică Hagi. Mi-a urat să ne ajute Dumnezeu să rămânem cât mai mult timp în top 10. Singurul lucru important e să nu iubeşti banii. Dacă iubeşti banii, ei te întorc din drum. Ne-am gândit doar la performanţă.", a declarat Stere Halep la DigiSport.

Subiecte în articol: simona halep
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri