Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă 5 principii marca Bruce Lee pentru un trup de zeu

5 principii marca Bruce Lee pentru un trup de zeu

de Florian Saiu    |   

Am ales, mai jos, câteva principii din filosofia expertului în arte marțiale și actor Bruce Lee care te pot ajuta să îți îmbunătățești viața prin schițarea propriei căi și a unei alimentatii care să te ajute să învingi dietele draconice.

1. Eliberează-ți mintea de presupuneri

Bruce Lee credea că oamenii ar trebui să fie toleranți și să țintească să se elibereze de gânduri rigide și noțiuni preconcepute. Unul dintre cele mai cunoscute citate ale sale: „Fii fluid. Fără formă, ca apa. Dacă pui apă într-o ceașcă, ea devine ceașca. Dacă pui apă într-o sticlă, ea devine sticla. Dacă o torni într-un ceainic, ea devine ceainicul. Acum, apa poate curge sau se poate zdrobi. Fii apa”. „Ideea era să fii flexibil și înțelegător. Aplicat alimentației, acest principiu înseamnă să renunți la rigiditățile oricăror doctrine populare din trecut pe care poate le-ai adoptat referitor la cum și de ce să combați grăsimea. Dacă ai crezut că există o cale bună sau o cale rea de a slăbi și de a fi sănătos, acum este timpul să îți deschizi mintea față de ceea ce funcționează în cazul tău. Nu trebuie să devii sclavul dietelor stricte care îți dictează alegerile alimentare”, îndemna Dr. William W. Li în lucrarea „Mănâncă și învinge dieta” (Editura Lifestyle, 2024).

Fii ca apa!

Tot aici: „Fii deschis la minte, curios și flexibil, pentru a rămâne receptiv la idei noi pe măsură ce știința inovatoare a nutriției moleculare și grăsimii dezvăluie noi informații și deschide ușa unor noi opțiuni. Neacceptarea noilor idei oferite de știință îți blochează capacitatea de a folosi noile descoperiri în avantajul tău. Dacă îți golești mai întâi mintea, vei aborda idei și date noi în mod diferit. Acceptarea unor realități noi te va ajuta să clarifici și poate chiar să îți redefinești obiectivele. De asemenea, trebuie să îți golești mintea de propriile limitări referitoare la sine. Fiecare are astfel de limitări. Unele dintre ele sunt limite reale, dar, dacă ții la părerea că pur și simplu nu poți realiza ceva ce îți dorești cu adevărat, îți vei sabota încercările de a obține ce îți dorești. Să fii ca apa înseamnă că poți umple orice spațiu, dacă îți acorzi șansa de a lua măsuri”.

2. Înțelege-te pe tine însuți, înțelege-ți propriile reacții 

Mai departe: „Conform lui Bruce Lee, dobândirea unor cunoștințe despre sine este importantă pentru obținerea succesului în viață. În loc să fii distras de așteptările altora, el credea că este foarte important să înțelegi cine ești tu cu adevărat. Ca actor la Hollywood, Lee a trebuit la început să asculte de producătorii de televiziune care îi ofereau doar roluri stereotipice. Deși inițial s-a conformat acelor așteptări, ulterior a spart matricea și a jucat conform propriului personaj, creând roluri iconice pe care le-a jucat în filmele sale cu arte marțiale. Introspecția i-a ghidat acțiunile ca practicant și profesor de arte marțiale, dar și viața personală. Toată viața, Bruce Lee a fost într-o căutare permanentă a înțelegerii adevăratelor motivații pentru o viață autentică. Bruce Lee spunea: „Află care-ți este adevărata natură pentru a o controla”. Când trebuie să îți personalizezi dieta pentru a combate grăsimea și a stimula metabolismul la cote maxime, înțelegerea propriei naturi este extrem de utilă”.

Întrebări deșteptătoare

Iată câteva întrebări pe care să le iei în calcul: Ce mă determină să aleg alimentele care îmi plac? De ce uneori aleg alimente nesănătoase, care îngrașă? De ce vreau să fac alegeri alimentare sănătoase? Când iau masa alături de alții, ce aleg de obicei să mănânc? Care este cel mai important lucru pentru mine când vine vorba despre alimentație? „Analizând aceste întrebări și răspunzând la ele cu sinceritate - a urmat Dr. Li -, îți poți studia propriile motivații și poți afla ce te ghidează când te așezi la masă. Această introspecție te va ajuta să înțelegi care îți sunt nevoile, ceea ce îți va permite să iei niște decizii care să se potrivească obiectivelor pe care le ai. Organismul fiecărei persoane reacționează la mâncare diferit”.

Fel de fel de papile

În completare: „Limba și distribuția papilelor gustative sunt unice și diferite de la o persoană la alta. Papilele gustative de pe limbă sunt receptorii moleculari pentru gustul de grăsime, dulce, amar și sărat. Persoanele care adoră mâncarea picantă, de exemplu, pot avea mai puține papile pe limbă, așa că nu le deranjează atât de mult senzația de arsură. Altele, care consideră mâncarea picantă intolerabilă, pot fi superdegustători, iar papilele lor gustative sunt atât de dense, încât până și o cantitate infimă de ingrediente picante le cauzează o supraîncărcare senzorială. Când vorbim despre hrană și sănătate, vei auzi multe voci care îți spun ce și cum să faci. Dar adevărul este că nu există o singură formulă care se potrivește tuturor sau care afectează pe toată lumea în același mod. Ceea ce funcționează pentru o persoană s-ar putea să nu fie eficient pentru tine”. Pare logic, nu?

Comportamente alimentare bune și nebune

„Genetica, educația și cultura familială, experiențele din copilărie, psihologia personală, comunitatea socială și compasul moral - a reluat Dr. Li - se combină pentru a-ți modela preferințele și alegerile culinare. Toate acestea îți sunt proprii. Personalizarea nutriției înseamnă că trebuie să înțelegi mai întâi cine ești la multiple niveluri. Astfel îți poți coordona nevoile cu terapia nutrițională. Notează comportamentele alimentare pe care le-ai încercat și care ți-au îmbunătățit starea și include-le în viața ta. De asemenea, scrie care anume te-au făcut să te simți mizerabil, bolnav și într-o formă fizică proastă - și nu le repeta sau cel puțin păstrează-le la un nivel minim. Autocunoașterea este o căutare continuă, deoarece te schimbi pe măsură ce experiențele noi îți modelează ființa”. 

3. Continuă să înveți pentru a deveni expert

Bruce Lee (mai) credea că există trei etape ale învățării: în prima etapă, un pumn e doar un pumn. O faci fără să înțelegi pe deplin ce înseamnă. În a doua etapă de învățare, un pumn nu mai este doar un pumn. Aceasta este etapa disecării fiecărui aspect al pumnului: cum să formezi un pumn, cum să ai poziția corectă pentru a trimite pumnul și cum să lovești cu cea mai eficientă forță. Pe măsură ce analizezi și diseci mișcarea, o exersezi și o repeți de nenumărate ori. A treia etapă a învățării este când un pumn este doar un pumn din nou. În această etapă ai disecat deja și ai înțeles secretele pumnului, le-ai exersat de câteva ori și ai integrat fiecare componentă până când întreaga acțiune a devenit instinctivă. „Același proces poate fi aplicat dobândirii oricărei abilități, inclusiv includerii alimentelor care-ți stimulează metabolismul și îți îmbunătățesc sănătatea în dieta ta”.

Când teoria poate fi pusă în practică

Mai mult: „Învățarea continuă este esențială pentru a putea ține pasul cu noile descoperiri științifice. Nutriția, pierderea în greutate și sănătatea sunt domenii de cercetare cu o dezvoltare rapidă. În 2020 și 2021 au fost publicate 614.495 de articole de cercetare doar pe tema Metabolismul. Descoperirile științifice se construiesc una pe baza alteia, cu date noi care conduc la și mai multe descoperiri și așa mai departe. Odată ce se atinge un anumit prag critic, știința poate fi pusă în practică. Ideea principală: fii întotdeauna deschis la informații noi și continuă să înveți”.

4. Adaptează-te fără întrerupere!

Bruce Lee era convins că „incapacitatea de a te adapta aduce cu sine distrugerea”. „Principiul lui se aplică și în domeniul sănătății. Când situațiile din viață - o vacanță, o nuntă, deplasări, o schimbare a locului de muncă etc. - te îndepărtează de tiparul obișnuit, nu renunța să mănânci sănătos. Improvizează! Adaptează-te luând ceva de mâncare cu tine sau sărind o masă - postul nu doar că nu te va afecta, ci te va vindeca. Când ești invitat la cină în casa unui prieten, alege doar ce este sănătos din ceea ce ți se oferă. Dacă poți, anunță gazda despre preferințele tale culinare dinainte, pentru ca ea să-ți poată pregăti acel ceva special. Cum ne adaptăm la situațiile în permanentă schimbare este o parte importantă din caracterul nostru. Uneori obținerea succesului nu înseamnă adoptarea celei mai simple soluții, ci găsirea unei căi noi care ar putea fi ascunsă vederii. Urmează sfatul lui Bruce Lee: Nu fi rigid, ci flexibil, conștient și atent, pregătit pentru orice surpriză”.

5. Fii atent la ce mănânci!

Bruce Lee încuraja cultivarea conștientizării - a sinelui și a lumii din jur. „Pe Bruce Lee, această abordare l-a condus la dezvoltarea unei constituții suple, musculoase, cu foarte puțină grăsime corporală. Rezultatul a fost un echilibru perfect de forță combinată cu viteză și agilitate. Poți căuta fotografii cu el pe internet pentru a vedea ce pot face din corpul uman condiționarea mintală combinată cu o dietă sănătoasă. Când Lee avea 32 de ani, medicii au declarat că avea corpul unui adolescent de 18. Deții controlul asupra tuturor alimentelor cu care îți hrănești organismul, așa că este esențial să fii prezent și conștient de fiecare dată când planifici mesele, când faci cumpărături, gătești, servești și mănânci. Autoconștientizarea te salvează de satisfacerea dorințelor nocive și îți permite să găsești o cale mai sănătoasă și mai plăcută către moderație”, a mai punctat Dr. Li.

 

Sfaturi și recomandări (de la Dr. Li)

1. Concentrează-te pe momentul în care te așezi la masă și, înainte de a începe, fii atent la gândurile, senzațiile și sentimentele tale;

2. Gândește-te la beneficiile (sau efectele nocive) pentru sănătate ale fiecărui aliment din farfurie;

3. Ia porții mici când te servești;

4. Acordă-ți timp să mănânci și să savurezi. Nu înghiți lacom și mai repede decât reușește creierul să își dea seama că este suficient. Durează aproximativ 20 de minute pentru ca intestinele să trimită semnale hormonale care spun creierului: „Ești plin. Nu mai mânca”. Studiile au arătat că mâncatul lent are tendința de a suprima foamea mai mult timp după o masă, ceea ce duce la mai puține gustări;

5. Evită să mănânci când ești stresat, supărat sau deprimat. Deseori stresul conduce la alimentație emoțională, ceea ce generează supraalimentație, dar și alegerea alimentelor mai puțin sănătoase;

6. Dacă poți, mănâncă alături de persoane cărora le pasă de hrană și de sănătate. Discuțiile despre savurarea mâncării te fac mai atent la senzațiile pe care le trăiești și te conectează la reacțiile organismului.

„Genetica, educația și cultura familială, experiențele din copilărie, psihologia personală, comunitatea socială și compasul moral se combină pentru a-ți modela preferințele și alegerile culinare”, Dr. William W. Li

2020 și 2021 sunt anii în care au fost publicate nu mai puțin de 614.495 de articole de cercetare legate exclusiv de metabolism.

„Notează comportamentele alimentare care ți-au îmbunătățit starea și include-le în viața ta. De asemenea, scrie care anume te-au făcut să te simți mizerabil, bolnav și într-o formă fizică proastă - și nu le repeta”, Dr. William W. Li

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri