Jurnalul.ro Ştiri Politică Proiect de lege PSD-ALDE de revizuire a Constituției, pe model #rezist

Proiect de lege PSD-ALDE de revizuire a Constituției, pe model #rezist

de Ion Alexandru    |   

Un proiect de lege pentru Revizuirea Constituției a fost depus, ieri, la Parlament, purtând semnătura celor doi președinți ai Senatului și Camera Deputaților, Călin Popescu Tăriceanu și Marcel Ciolacu. Inițiatorii doresc modificarea Legii Fundamentale și prin interzicerea alegerii în funcții publice a persoanelor care au suferit condamnări penale definitive cu închisoarea. Proiectul preia, astfel, tema USR și #rezist, “fără penali în funcții publice”, deziderat care intră în contradicție directă cu prevederile Convenției Universale a Drepturilor Omului, în condițiile în care doar instanța de judecată poate aprecia dacă se impune restrângerea unor drepturi, și numai pe o perioadă determinată.

 

Ceea ce premierul Viorica Dăncilă anunța, încă de luni, ieri s-a și întâmplat. Coaliția a depus la Parlament un proiect de revizuire a Constituției, prin care se dorește interzicerea grațierii și amnistiei, atât prin legi adoptate de Parlament, cât și prin decrete individuale emise de președintele României.

Un alt punct al proiectului de lege vizează introducerea în Constituție a interdicției pentru Guvern, de a elabora și emite Ordnanțe de Urgență care să reglementeze în domeniul infracținilor, pedepselor și regimului executării acestora, dar și al organizării judiciare.

Însă, cel mai controversat punct al acestei ințiative este intoducerea în Constituție a interdicției alegerii în funcții publice a persoanelor care au fost condamnate definitiv la pedepse privative de libertate, până la intervenirea unei clauze care înlătură efectul acestei condamnări.

 

Bolcaș: “E dreptul politicienilor să se facă de râs”

Avocatul Lucian Bolcaș a precizat, pentru “Jurnalul”, că poate fi modificată Constituția, însă în limitele revizuirii. “Dacă această revizuire se face doar de dragul a se face, atunci este dreptul fiecăruia să se facă de râs”, a precizat maestrul Bolcaș, care a adăugat că, în privința amnistiei și grațierii se încalcă drepturi și libertăți fundamentale ale omului. În ceea ce privește interdicția celor condamnați definitiv, dar pentru care instanța nu a dispus și pedeapsa complementară a înterzicerii drepturilor electorale, Lucian Bolcaș este de părere că “se încalcă dreptul de a hotărî al acelei părți a populației de a alege omul politic pe are îl dorește”. “Dacă aceste modificări trec de controlul CCR, se schimbă fundamental optica penală a statului Român”, a conchis avocatul.

 

Tony Neacșu: Statul nu are încredere în discernământul judecătorilor

La rândul său, avocatul Adrian Tony Neacșu apreciază că modificările inițiate în acest proiect de lege pentru revizuirea Constituției, mai ales în ceea ce privește interdicția de a fi alese anumite categorii de persoane, reprezintă semnalul unei crase lipse de încredere a statului “în capacitatea judecătorilor de a aprecia dacă se impune sau nu, în cazurile judecate, de a se institui pedepse complementare de interdiciție a drepturilor electorale”, pe de o parte, și, pe de altă parte, “o neîncredere a politicului în discernământul alegătorilor atunci când aleg să pună ștampila de vot pe un candidat sau altul”.

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri