O platformă digitală cu informații despre tratamentul stomatologic al copiilor cu nevoi speciale este dezvoltată de Facultatea de Medicină Dentară a UMF „Carol Davila” București.
Proiectul este inițiat și coordonat de către Asociația Națională de Stomatologie Pediatrică din România și reunește parteneri din Franța, Italia, Turcia și România.
Scopul principal este înființarea unei platforme digitale care va cuprinde informații utile și cu aplicabilitate practică despre tratamentul stomatologic al copiilor cu nevoi speciale de îngrijire a sănătății oro-dentare.
„Proiectul OSCAR este în premieră și se adresează în primul rând medicilor stomatologi rezidenți de pedodonție”, au anunțat reprezentanții UMF „Carol Davila” București.
Potrivit specialiștilor, nevoia de tratamente stomatologice pe care o resimt copiii cu nevoi speciale, la nivel mondial, depășește cu mult posibilitățile concrete de realizare.
„Pe de o parte, părinții nu sunt îndeajuns de bine informați cu privire la rolul sănătății orale în cadrul mai larg al stării generale de sănătate și al calității vieții micuților pacienți, ajungând adeseori să solicite consultație și tratament în faze avansate ale îmbolnăvirii oro-dentare, când tratamentul va fi mai complex și mai costisitor, iar cooperarea copilului mai dificil de obținut”, au precizat reprezentanții UMF.
În prezent, în România sunt înregistrați oficial 70.000 de copii cu dizabilități, dar numărul copiilor cu nevoi speciale de tratament oro-dentar este cu mult mai mare.
Valoarea totală a proiectului este de 191.560 euro, finanțarea fiind obținută prin Programul UE Erasmus+.