„PSD face un apel la toate partidele politice din România reprezentate în Parlamentul European să susțină propunerile formulate în numele țării noastre de către ministrul Agriculturii, pentru revizuirea Directivei UE 2019/633 privind practicile comerciale neloiale pe lanțul de aprovizionare agricol și alimentar”, anunță social-democrații.
Potrivit PSD, toate cele patru propuneri avansate de ministrul Florin Barbu vizează protejarea producătorilor locali față de practicile abuzive ale marilor retaileri și garantarea accesului produselor agroalimentare autohtone la rafturile marilor lanțuri de magazine.
„Propunerile ministrului Agriculturii au fost enunțate în cadrul dezbaterii publice inițiate de Comisia Europeană pentru revizuirea Directivei UE 2019/633, urmând ca amendamentele propuse de statele membre să fie supuse la vot în Parlamentul European în toamna acestui an.
În acest context, România are oportunitatea de a-și promova la nivel european interesele producătorilor români și ale sectorului agroalimentar din țara noastră. În astfel de situații, toate forțele politice românești reprezentate în Parlamentul European trebuie să acționeze unitar pentru susținerea interesului național, indiferent de apartenența și partizanele politice ale europarlamentarilor români”, potrivit comunicatului de presă.
Cele patru propuneri formulate de ministrul Florin Barbu sunt următoarele:
Produsele comercializate sub marca proprie a magazinelor de retail din UE să fie limitate la 20% din volumul total al vânzărilor, astfel încât să se asigure o competiție loială în raport cu mărcile producătorilor locali.
Adaosul comercial practicat de retaileri să fie similar pentru toate articolele care fac parte din aceeași gamă de produs, astfel încât să se asigure o competiție corectă între produsele similare din import și cele autohtone.
Eliminarea refacturării rabatului și remizelor prin care marii retaileri transferă pierderile comerciale către producătorii autohtoni.
Reglementarea discount-urilor practicate de marii retaileri, pe seama producătorilor autohtoni, astfel încât aceștia din urmă să nu mai ajungă în situația de a-și vinde produsele la prețuri finale mai mici decât costurile de producție.
„PSD este deschis la colaborare cu toate partidele românești reprezentate în Parlamentul European pentru identificarea și susținerea unor alte amendamente la Directiva UE 2019/633, care să sprijine interesele producătorilor din sectorul agroalimentar din România”, se arată în finalul comunicatului.
(sursa: Mediafax)