Ideile par să circule destul de greoi pe infrastructura intelectuală a președintelui Iohannis. Deciziile sale au fabricație leneșă și, deseori, viață scurtă. Imobiliarul de la Cotroceni se bucura pe final de 2015 ca un repetent în recreația mare deoarece reușise să facă rost de un guvern al său. Au trecut însă doar șase luni de la fericitul eveniment și tehnocrații de tarabă europeană l-au bosumflat pe președinte.
"Eșecele" capabililor incapabili au fost atât de convingătoare încât au reușit să deranjeze chiar și cele mai nesimțite inerții. Așa se face că președintele s-a răsucit în vrej fără nicio apăsare, fără nicio asumare. Iohannis ni s-a prezentat acum curat și plăcut uscat declarând că guvernul meu nu mai este guvernul meu, declarând că guvernul meu nu a reprezentat decât o soluție de criză. Și ar fi bine dacă această recunoaștere, fie ea chiar și mincinoasă, ar deschide o altfel de perspectivă. Dar nici vorbă despre așa ceva. Președintele dă cu aspicu-n fasole rostogolindu-se cu dezinvoltură din criză-n criză. Recenta remaniere de la cultură este edificatoare în acest sens.
Mediatizarea scandalului de la Opera Română a pus presiune pe tehnocrați. Premierul Cioloș, bine antrenat în ultima perioadă în ale remanierilor, l-a invitat către demisie pe ministrul culturii. Vlad Alexandrescu, o cumințenie de băiat, a acceptat inițial invitația premierului la o debarcare de comun acord. Au intervenit însă pe traseul revoltei ghilabadiștii chiriliști, niște vreo doișpe dintre înrudiții avangardiști ai tiripliciului. Iar sprijinul bordurii i-a activat lui Alexandrescu mușchiul mândriei personale. Și, în răzgândeala sa, omul a zis că nu renunță la portofelul ministerial decât dacă în locul său va fi nominalizată Corina Șuteu.
Deși această condiție însemna de fapt o schimbare fără schimbare, Cioloș s-a conformat. Fiindcă nu are nici el cine știe ce independență de zbor. Nici Iohannis n-a avut nimic pentru împotrivă. A acceptat și el, prin decret prezidențial, să se doteze cu încă un ministru din ICR-ul lui Băsescu. Iar dacă ne reamintim teribilele izbânzi culturnice ale respectivei instituții ajungem la o singură concluzie. Penisul din tezaurul ICR are de-acum și papion. Nu este el chiar un papion care să-l concureze pe cel al lui Horia român(!) Patapievici. Este totuși un papion ministerial.